Răsturnare de situați în cazul declarației pe proprie răspundere. Anunț oficial de la ministru

Răsturnare de situați în cazul declarației pe proprie răspundere. Anunț oficial de la ministru

„Având în vedere că va fi supus părintele la o declarație pe propria răspundere și acolo sunt menționate și articole din Codul penal, cred că ar trebui adăugată o sintagmă 'după cum cunosc' sau ceva care să asigure și părintele că există posibilitatea să greșească. Nu putem să spunem că din start este părintele de rea-credință și aduce copilul bolnav la școală”, a spus ministrul.  „Cred cu tărie că este momentul să ne asumăm responsabilitatea cu toții. Revenim în spațiul școlii, dar și eu, ca părinte, trebuie să fiu responsabil și să nu îmi aduc copilul la școală dacă văd că îi este rău, pentru că îi protejez și pe ceilalți copii, dar îmi protejez și propria familie și propriul copil”, a adăugat ministrul.

Pe de altă parte, Monica Anisie a spus că există și posibilitatea ca elevul să învețe online, dacă mersul la școală, în colectivitate, reprezintă un risc pentru el sau pentru familia sa.  Și în acest caz, tot părintele, alături de medicul de familie trebuie să evalueze starea de sănătate a membrilor de familie, a explicat Anisie.

Ea a dat exemplu perioadei de pregătire pentru examenele naționale, când părinții au decis dacă merg sau nu copiii la școală.

„Acum, părintele la fel trebuie să facă - să evalueze starea de sănătate din familie și dacă există vreun risc, și dacă medicul de familie consideră că nu trebuie copilul să fie supus riscului sau familia, atunci putem apela și la situația în care să învețe copilul online”, a declarat Monica Anisie.