Chiar dacă românii nu sunt bine văzuți în Anglia, presa relatând numeroase episoade în care au fost somați să plece „cu tot cu țigani”, icompatrioțoo noștri nu se lasă intimidați.
Ambasada României la Londra a anunțat pe Facebook că, până la sfârșitul lunii trecute, 498.700 de români au aplicat pentru statutul de rezident în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în cadrul sistemului de înregistrare EU Settlement Scheme (EUSS). Acest program este pus de autorităţile britanice la dispoziţia europenilor care vor să-și ducă traiul în Regatul Unit şi după 31 decembrie 2020.
Englezii, către români: „Plecați acasă și luați-vă țiganii cu voi!”
Doi antreprenori români din nordul Londrei s-au trezit cu scrisori anonime, redactate în limba engleză, prin care li se cerea să plece acasă.
Patronul covrigăriei, Andrei Liviu Chiroșcă, le-a transmis jurnaliștilor de RFI o scrisoarea primită prin poștă, săptămâna trecută:
„Nu v-ați îndepărtat destul de mult. Ar fi trebuit să vă întoarceți în România – cu țiganii voștri. Nu sunteți bineveniți aici – Și niciodată nu veți fi. Sperăm ca Brexit va opri mai mulți dintre voi să vină Aici. Suntem sătui să nu mai auzim limba noastră în propria noastră țară. Numai mergem niciodată la cele 12 magazine alimentare din centrul comercial Watling Avenue, restul sunt magazine ieftine de haine și magazine ponosite de mărunțișuri (niciunul dintre aceste magazine nu este românesc). De aceea nu are niciun rost să mergem la acest centru comercial. O să aveți doar români în magazinul vostru și sper să nu rezistați mult și putem să vedem duși. Plecați odată”, relatează RFI.
Andrei Liviu Chiroșcă a povestit că este a doua oară când primește o astfel de scrisoare. Cu toate acestea, el nu a depus nicio plângere. „Probabil că sunt niște englezi fără școală”, a adaugat el.