Scrisoarea pe care celebrul Rudolph Giuliani i-a trimis-o președintelui Klaus Werner Iohannis nu poate fi tratată de șeful statului cu „răspunsul informal Ha, ha, ha!” Și nici n-ar fi elegant să rămână fără răspuns, cum ar vrea toți cei care împing în derizoriu demersul marelui ex-procuror american și primar al New Yorkului, fluturând laitmotivul că n-ar fi altceva decât... „un lobby plătit regește, ca să-l scotă basma curată pe Liviu Dragnea”.
Iohannis poate ignora - cum a și făcut, de altfel!- semnalele de alarmă, șocant de asemănătoare, venite în săptămânile precedente de la Lordul Andrew Robathan, fost ministru în patru cabinete și membru al Parlamentului Marii Britanii și, deunăzi, de la Louis Freeh, director al FBI vreme de 8 ani, actualmente avocat. E drept că nici unul, nici celălalt nu i s-au adresat direct președintelui României, dar au transmis aceleași acuze dure pentru grava politizare a justiției noastre, care a pus serios la îndoială respectarea elementară a statului de drept, avansând chiar și propuneri concrete de revenire la normalitate.
Dacă pe ei Iohannis i-a ignorat, nu-și poate permite să facă același lucru și cu ministrul de externe german, Heiko Maas, care i-a prezentat personal îngrijorările din Bundestag și din UE privind democrația din România, statul de drept, respectarea drepturilor fundamentale și libertatea presei! În consecinţă, trimisul cancelarului Angela Merkel i-a semnalat, potrivit presei, „că, referitor la reforma justiției din România, se poate identifica o linie de compromis, care să unească...” Putem constata, aşadar, că mesajele sunt similare, atât dinspre principalele capitale europene, cât și de dincolo de Ocean, cerându-se României să renunțe de urgență la mimarea jocului de-a democrația, în spatele căruia s-au perpetuat fostele practici securiste, ridicate la cote absolut inimaginabile și de netolerat! Și, ca să fie foarte clar, ar trebui să ne intereseze prioritar nu atât CINE și de ce a transmis aceste mesaje, ci CE conțin ele, pentru că reflectă întocmai motivele care au condus la bulversarea societății românești.
Istoria scandaloasă a protocoalelor secrete, care au funcționat între justiție și serviciile secrete - chipurile pentru a combate corupția, dar folosite de fapt în răfuielile politice și în infinite combinații subterane, care au generat prejudicii imense economiei românești și mediului de afaceri autohton - sunt aflate cu stupoare abia acum de partenerii noștri externi, inclusiv de cei strategici. Nu pot să nu mă mir însă și să nu mă întreb cât de corect și de operativ și-au informat ambasadorii acreditați la București propriile centrale diplomatice despre măcelul operat de justiția română în numele luptei anticorupție, pe baza protocoalelor secrete și a șantajării a circa 60% dintre judecătorii și procurorii români, cărora „deep state”-ul de la București le-a deschis dosare penale la DNA!?
Mă gândesc că astea ar putea să fie primele teme pe care președintele Iohannis ar trebui să le abordeze în scrisoarea-răspuns către Mr. Giuliani. Dacă se va decide s-o și formuleze rapid, of course, în engleza pentru care l-a lăudat și președintele Trump și pe care o stăpânește pentru că a avut o profesoară foarte bună! Firește că liderul de la București îi va explica și avocatului de la White House că el, unul, nu a avut nicio treabă cu cele 65 (șaizeci și cinci!) de protocoale secrete și ilegale, perfectate înaintea instalării sale la Palatul Cotroceni, motiv pentru care a și refuzat cu ostentație să le comenteze vreodată, în vreun fel. Aaaa, că au mai apărut și celelalte două, din 2016, asta a aflat și el abia acum, dar cum au devenit posibile doar prin „Ordonanța Prună’’ (Plum), din guvernul Cioloș (Julien), să răspundă semnatarii și giranții! Mai ales că, fiind vorba de securitatea națională și de terorism, nu mai trebuia să treacă nici prin CSAT, văd bine, nu-i așa?!
Despre cum a luptat el însuși contra corupției, președintele Iohannis ar avea destule să-i relateze domnului Giuliani, care - fiind un combatant faimos în războiul cu mafia new-yorkeză - va fi în măsură să aprecieze dacă a făcut bine sau nu. Bunăoară, că a fost prezent de trei ani încoace la toate ședințele de bilanț ale DNA-ului, felicitând direcția și pe neînfricata conducătoare a acesteia, Laura Codruța Kovesi, în treacăt fie spus chiar prima semnatară a protocolului secret cu SRI-ul! Că s-au adunat deja vreo 300 de dosare instrumentate de DNA, dar încheiate cu achitarea „penalilor” din… lipsă de probe, nu știu dacă ar fi recomandabil să-i mai dezvăluie și asta domnului Giuliani. Fiind, se vede treaba, un detaliu nesemnificativ, nu a ajuns decât acum la Departamentului de Stat, nefiind transmis la timp, ca maximă urgență, de ambasadorul SUA , Hans Klemm. Cum n-ar da bine ca un jurist de talia lui Rudolph Giuliani să afle și că la DNA au fost inventariate de Inspecția Judiciară exact 3.420 de dosare penale, deschise unor magistrați (2.193 judecători și 1.227 procurori!) și puse la dospit, până când ar fi mișcat în front vreun dornic de independență, cum a fost judecătorul Stan Mustață, Dumnezeu să-l ierte!
În rest, de vreme ce statul nostru de drept a funcționat curat democratic, președintele Iohannis nu trebuie să omită din scrisoare nici că a vegheat necontenit la independența magistraților, prin prezențele sale încurajatoare la bilanțurile CSM și ÎCCJ, cum se poate mândri că a dat serios de lucru permanent chiar și Curții Constituționale, pe care a și consolidat-o, prin numirea doamnei Livia Stanciu (prietenii știu de ce). Una peste alta deci, justiția română a mers cu motoarele în plin, drept care președintele Iohannis și-a putut afirma mereu deplina încredere în independența și corectitudinea celei de a treia puteri din stat. Deși – nu i-aș destăinui nici asta domnului Giuliani –, n-o să credeți, dar șeful statului însuși A CONTESTAT PERSONAL O SENTINȚĂ DEFINITIVĂ, pronunțată în dosarul familiei sale, cu privire la una dintre cele șase case de la Sibiu. Ha, ha, ha!?!
Apropo, dacă aș fi în locul președintelui Iohannis, aș profita de șansa oferită de această corespondență (de onoare), pentru a cere Casei de avocatură Rudolph Giuliani măcar o consultație amicală, dacă nu chiar asistență în dosarul în care statul român - care tocmai mi-a tăiat bugetul prezidențial - mă hingherește pentru a recupera un prejudiciu de 1,28 milioane lei, adică o nimica toată de nici 300.000 de euro (recte 340.000 dolari). Și să-l văd atunci pe Orlando Teodorovici cum se ia la trântă cu ilustrul avocat al președintelui Trump, altfel un simplu cetățean american, după cum ne-a precizat - tot informal, of course! - și Ambasada SUA de la București. O fi OK sau Ha, ha ,ha?!...
Recomandările noastre
