Ambiţiile preşedintelui rus Vladimir Putin merg "dincolo de Ucraina" şi vizează alte regiuni apropiate de frontierele Rusiei, precum Transnistria. Declaraţia îi aparţine secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen şi a fost lansata miercuri, la Reykjavik.
Într-o conferinţă de presă cu premierul Isalendei, Sigundur David Gunnlaugsson, Rasmussen s-a declarat îngrijorat de ambiţiile preşedintelui rus şi a apreciat că Rusia se află în spatele conflictelor din Transnistria, Abhazia şi Osetia de Sud, relatează mediafax.ro
"Noi am asistat la anexarea ilegală a Crimeei, am observat rolul Rusiei în destabilizarea situaţiei din estul Ucrainei. De fapt, vedem că Rusia se află în spatele conflictelor îngheţate şi de lungă durată din Transnistria, în estul Republicii, din Abhazia şi din Osetia de Sud, în Georgia", a declarat secretarul general al NATO.
Abhazia şi Osetia de Sud sunt două teritorii separatiste proruse din Georgia, ale căror independenţă a fost recunoscută de Moscova. Totuşi, Rusia nu a recunoscut independenţa Transnistriei, o regiune separatistă din estul Republicii Moldova.
Luni, Rasmussen a delcarat, într-un interviu acordat agenţiei Reuters, că NATO nu a primit semnale că Rusia ar intenționa să-și retragă forțele din apropierea graniței cu Ucraina şi a evaluat riscurile unei interveţii militare a ruşilor ca având o probabilitate ridicată.
"Vedem că ruşii dezvoltă scenariul şi pretextul unei astfel de operaţiuni sub acoperirea unei operaţiuni umanitare şi vedem o consolidare militară ce ar putea fi folosită pentru a desfăşura astfel de operaţiuni militare ilegale în Ucraina", a explicat oficialul NATO.