RĂSCOALĂ împotriva REFUGIAȚILOR, într-un sat din Ungaria. Cum a reacționat premierul Viktor oRBAN

Locuitorii din satul Őcsény, județul Tolna, din sud-vestul Ungariei, au organuzat o întâlnire de urgență, luni seara, Atât de mulți oameni au fost prezenți dintre cei 2.000 de locuitori ai comunității încât nu au încăput în sala de ședințe. S-au adunat pentru a discuta despre „pericolul iminent la adresa satului lor”: sosirea câtorva refugiați, majoritatea femei și copii, pentru câteva zile de vacanță.

Proprietarul unei case de oaspeți locală, Zoltán Fenyvesi, și organizația civilă Migration Aid au dorit să aducă patru runde de câte 6-7 refugiați copii cu un adult însoțitor în acest sat, pentru o săptămână de relaxare în pensiune și tururi turistice ale regiunii. 

Când au auzit acest plan, localnicii s-au adunat, iar la ședință s-a creat atât de multă isterie și s-a țipat atât de mult, încât proprietarul pensiunii nu a apucat să vorbească deloc, după cum s-a plâns el ulterior,  scrie publicația online budapestbeacon.com. 

Seara,  Fenyvesi și-a găsit două dintre mașinile sale cu cauciucurile tăiate. Primarul localității, János Fülöp, a povestit ulterior că oamenii nici nu au dorit să asculte care era planul sau să vorbească despre asta. Ulterior, primarul a demisionat. „Spuneau că oamenii aceștia sunt animale, că nici măcar nu sunt ființe umane. Că sunt teroriști, că o să arunce în aer lucruri și că o să violeze copii”, a povestit Fulop. 

Ura față de refugiați a schimbat fundamental acea localitate. Deși există probleme reale, de pildă nu există dispensar, se închid băncile și oficiile poștale, nu există lemne de foc, toată lumea vorbește acum spre migrație, s-a plâns Fulop. 

„Era vorba despre doar 30 de persoane, majoritatea femei și copii, care ar fi venit în vizită”, a spus el. ”Stăteau doar peste noapte la pensiune, pentru că planul era să îi ducă la monumente, la Pecs, în împrejurimi”, a adăugat fostul primar, care a demisionat după 11 ani în acel post, insistând că „nu toți refugiații sunt criminali și fanatici islamiști. Oamenii aceștia au primit protecția statului ungar, au fost inspectați, analizați, conform procedurilor”. 

Fulop spune că oamenii erau divizați și el nu voia să contribuie la creșterea tensiunilor. Iar Fenyvesi, proprierarul casei de oaspeți, a explicat că spera să fie o dezbatere normală, unde să le explice oamenilor, dar aceștia nu au dorit să asculte. 

„Nu erau speriați, erau îngroziți”, a spus el pentru 444.hu. ”Spuneau că un imigrant va deveni 6, apoi vor fi 12, apoi vor prelua controlul asupra Őcsény și a înregii Ungarii”, a povestit bărbatul.

Locuitorii din Őcsény au declarat pentru cotidianul Magyar Nemzet  că ei nu credeau cp refugiații urma să stea doar câteva zile, ci că vor să se mute acolo și o femeie spuneau că se teme că aceștia vor aduce boli, iar alta văzuse la televizor că refugiații violează pe toată lumea. 

Iar un alt locuitor le-a spus jurnaliștilor, la fața locului, că proprietarul pensiunii era unn„agent al lui Soros”, 

O petiție circulă în sat, pentru a interzice migranții să vină în sat, pe termen nedeterminat

Fenyvesi a răspuns apelului ONG-ului Migration Aid și voia să-și pună la dispoziție pensiunea cu 9 camere, gratuit. Nu era prima dată când ajuta oameni săraci, a făcut acest gest de mai multe ori pentru persoane cu posibilități materiale reduse. 

„Dacă pot caza copii maghiari săraci, copii romi răscai, atunci de ce nu și familii de refugiați cu copii?”, a declarat el. „M-au amenințat literal că îmi taie capul”, a mai povestit Fenyvesi, adăugând că pentru asta nu sunt oamenii respectivi de vină, ci propaganda guvernului. 

De altfel, premierul Viktor Orban le-a luat apărarea celor care au amenințat că îi vor omorî pe cei care oferă adăpost copiilor refugiați. Orban a spus, la Tallinn, înaintea unui summit: „Nu e nimic în neregulă cu protestul. Ungurii nu vor să accepte migranții în țara lor sau în satul lor. Au fost atât de des mințiți despre imigranți, încât dacă li se spune că vor primi  copii, vor răspunde: „prima dată părinții, apoi copii lor, apoi reunificarea familiilor și apoi am intrat în necazuri. A fost corect că și-au exprimat părerea, categoric, tare și răspicat”, a spus Orban, citat de Hungarian Spectrum.