Ca în preajma oricăror alegeri, încep să apară și sondajele de opinie, care pot fi puțin înflorite pe alocuri. Cu toate acestea, așa cum susțin jurnaliștii de la Ziardecluj, se pot observa câteva lucruri foarte interesante.

Referitot la posibila candidatură a lui Rareș Bogdan, sursa citată susține că „A fost un șoc pentru opinia publică anunțul că jurnalistul Rareș Bogdan, nu că va candida la europarlamentare, ci că va deschide aceast listă din partea PNL. Însă, trebuie să remarcăm ceva: oricât de prieten ar fi el cu Klaus Iohannis, sau cu Ludovic Orban, sau cu Eduard Helwig, dacă nu ieșea bine în sondaje, nu avea ce căuta pe listă.

Și acesta este, cu adevărat, șocul: Bogdan are cifre incredibile pentru un non-politician și, mai mult, bate la fundul gol politicieni cu notorietate, unii foști premieri, sau politicieni supra-expuși în media. Sigur, Rareș Bogdan și-a construit notorietatea tot datorită mass media prin mașina de expunere a Realității TV, prin discursul dur anti-PSD și prin accentele de naționalism promovate în emisiunile sale”.

Ziardecluj a prezentat două sondaje în urma cărora Rareș Bodan a obținut cifre remarcabile, surclasând lideri cu vechime precum Ponta, Cioloș și Tăriceanu.

Așa cum susține și sursa citatpă, există o mare posibilitate ca Rareș Bogdan și PNL să lupte din răsputer, cu toate resursele, pentru a devansa Alianța 2020, ajutându-l, în mod paradoxal, pe Liviu Dragnea, în fapt scăpând PSD de o problemă interesantă.

Prin candidatură, Rareș Bogdan își ia angajamentul de ajuta PNL să câștige încrederea de care beneficiază în cât mai multe voturi la europarlamentare, în folosul PNL și în detrimentul USR, că PLUS nu prea contează. Iată, în perioada următoare se va da o bătălie pentru a se staili cine este cel mai puternic partid din Opoziție.