Rareș Bogdan, care este și europarlamentar PNL și vocea cea mai credibilă din partid, a scris un mesaj în termenii cei mai duri, prin care condamnă această numire.

„Structurile defecte ale MAI, care nu au înţeles că trebuie să fie în slujba cetăţeanului şi nu a unor grupuri de interese au a unor persoane care au coordonat opresiunea îngrozitoare împotriva oamenilor cinstiţi, corecţi, care au ieşit pentru a stopa abuzurile din România pe 10 august, au profitat de acest vid, între plecarea unui ministru şi venirea unui alt ministru şi au încecat să facă o chestiune extrem de gravă. Este un atentat la tot ce înseamnă o România democrată şi Europeană”, a afirmat Rareş Bogdan.

Politicianul a mai susținut că justiția nu s-a grăbit să facă lumină în acest dosar, în care mai mulți ofițeri din cadrul Jandarmeriei Română au fost acuzați de comportament abuziv împotriva protestarilor de la celebrul miting din zece august.

„Domnul Cazan (foto sus) ar trebui să zacă în pușcărie, ar trebui să fie în momentul ăsta cel puțin în cercetare sau în judecată, în dosarul de pe masa unor judecători care să îi analizeze acțiunea de pe 10 august, atunci când peste 100.000 de oameni au fost gazați, 850 de oameni au depus plângeri, mii de oameni au fost bătuți, au fost hărțuiți iar România a trăit un moment extrem de critic cum nu a mai văzut de la mineriade. Este problema justiției din România, care a fost susținută de acei oameni și de noi ceilalți, a milioane de români. Cred că ar trebui să înțeleagă că atunci când am ieșit în stradă pentru independența justiției și pentru ca niciun factor politic să nu pună presiune, am ieșit pentru ca judecătorii și procurorii să își facă treaba, nu să protejeze infractori precum Cazan, Sindile, Cucoș sau Fantoma Albă, Paraschiv. Este un gust amar la sfârșit de an. O rușine că s-a întâmplat așa ceva”, a mai spus Rareș Bogdan.

Cazan a fost numit șef la Prahova

Maiorul Laurenţiu Cazan, la data protestului adjunctul șefului Jandarmeriei București, cel care a coordonat intervenţia de restabilire a ordinii publice în Piața Victoriei a fost numit șeful Inspectoratului de Jandarmi Prahova. Ordinul de numire interimară a fost semnată de șeful Jandarmeriei Române, colonelul Alin Mastan.

Un oficial al Jandarmeriei Române a explicat faptul că numirea lui Cazan s-a făcut cu respectarea legilor în vigoare. Mai mult, același oficial a mai precizat că acuzațiile penale aduse împotriva ofițerului au fost clasate, drept urmare acesta se bucură de toate drepturile conferite de legea de organizare și funcționare a Jandarmeriei Române.

După data de 10 august 2018, Laurențiu Cazan a apărut la TVR și a spus că acțiunea Jandarmeriei Române nu a vizat oamenii care protestau pașnic. „Vreau să fac un îndemn la calm. (…) Dacă sunt persoane care au suferit în mod gratuit în urma intervenţiei de restabilire a ordinii publice, (…) ne cerem scuze faţă de aceştia. Avem în permanenţă legătura cu structurile de poliţie pentru identificarea celor care au acţionat împotriva forţelor de jandarmerie şi (…) asigur populaţia că Jandarmeria Capitalei este în măsură de fiecare dată să asigure măsurile de ordine publică şi, după caz, restabilirea ordinii publice, indiferent de situaţie”, a declarat Laurenţiu Cazan.