Rares Bogdan, despre problema copiilor români din diaspora: Nu știu să scrie

Rares Bogdan, despre problema copiilor români din diaspora: Nu știu să scrieRareș Bogdan. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Rareș Bogdan scoate în evidență un aspect foarte important despre copiii din diaspora. A constatat că părinții îi învață să vorbească limba română, „dar nu îi învaţă limba română vorbită”, și de aici pleacă toate problemele atunci când revin acasă.

Rares Bogdan, despre problema copiilor români din diaspora

Rares Bogdan a vorbit despre problemele românilor care trăiesc în Spania, Italia, Germania sau în Marea Britanie. Ce mai spinoasă este situația copiilor care nu știu să scrie în limba română, iar acest lucru crează probleme la revenirea în România.

„Noi am încercat să venim cu şcoală in limba română. E o problemă legată de limba română pentru copiii născuţi în Spania, Italia, Germania, în Marea Britanie. Doar în Anglia am avut anul trecut 17.200 de copii născuți acolo, în Germania 8.000. Care e problema acestor copii?

Copiii aceştia se nasc, iar părinţi, ca nişte patrioţi şi nişte oameni absolut fantastici, chiar dacă sunt departe de tară, îi învată limba română, dar îi invaţă limba română vorbită. În momentul în care aceştia vor să se întoarcă cu părintii, avem peste 7.000 de cazuri în care părintii s-au întors, în zona Bacău, Buzău, Satu Mare, Botoşani, Olt, dau de probleme”, a declarat Rareș Bogdan.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoanăRareș Bogdan, la München Germany. Sursa foto: Facebook

Europarlamentarul PNL: Românii au venit şi au fost nevoiţi după 6 luni să se întoarcă

Rareș Bogdan a constatat după mai multe vizite în diasporă că majoritatea copiilor nu știu decât să vorbească în limba română. Acesta fiind și motivul neadaptării atunci când revin în România cu părinții lor.

„Ei doresc după 15-20 de ani să vină cu mici business-uri, să se angajeze, pentru că România a crescut din punct de vedere al serviciilor, din punct de vedere al al modului cum arată. Nu poţi să zici că nu a evoluat. România a evoluat, chiar dacă ritmul ei a fost mai redus decât al Poloniei, dar acum in ultimii ani evoluţia e una reală. Se vede.

Oamenii au venit şi au fost nevoiţi după 6 luni sau 1 an să se întoarcă. După scandal cu soţiile, cunosc cazuri din Luton cu 3 copii, veniţi la Ţăndărei sau la Urziceni, şi omul s-a întors cu copiii pentru că nu s-au putut adapta la şcoala românească. Ei vorbeau foarte bine româneşte, dar nu ştiau să scrie româneşte la fel de bine. Scoala şi Ministerul Învățământului trebuie să-şi facă treaba, nu copiii şi părinţii de acolo”, a mai explicat Rareş Bogdan.

Ar putea fi o imagine cu 12 persoane, persoane studiind şi mulţimeRareș Bogdan, la München Germany. Sursa foto: Facebook

Rareș Bogdan, de spre lipsa forței de muncă în România

Rareş Bogdan a mai subliniat faptul că angajatorii din România au o mare problemă cu forța de muncă, chiar dacă salariile sunt mult mai mari în prezent. Dar și așa românii nu se prea înghesuie să revină acasă.

„Noi să le mulţumim că se întorc din străinătate, altfel ne trezim cu 2 sau 3 milioane de pakistanezi, nepalezi, srilankezi, care vor lucra ogoarele României, în şantierele României şi în servicii. De ce? Pentru că nu ai cu cine. Oamenii de afaceri români sunt disperaţi pentru că au probleme cu forta de muncă. Salariul minim nu mai e 220, e 740 de euro. Nu mai e 220 cât era în urmă cu ani de zile. Atunci, ei vor să se întoarcă. Dar după zic: ce ne facem cu copiii? Nu vrem să aşteptăm până au copiii 18 ani sau 25 de ani şi au terminat inclusiv universităţile sau şcolile profesionale. Vrem sa venim acum”, a mai subliniat Rareș Bogdan.

Liderul PNL: Salariile sunt mai mici decât sunt acum în România

Rareș Bogdan a ajuns la concluzia că deși salariile sunt mult mai mici în anumite zone din Italia sau Spania, românii preferă să rămână acolo, iar unii au migrat spre Marea Britanie.

„O parte dintre oamenii aceştia vor să se întoarcă acasă. În sudul Spaniei, in Grecia, in sudul Italiei, în special zona Sicilia-Basilicata-Puglia, salariile sunt mai mici acum decât sunt acum în România. În foarte multe domenii. În extrem de multe domenii. Inclusiv în zona de asistentă socială, unde noi avem salarii la Bucureşti, Cluj, Constanta, Timişoara, laşi şi Braşov de 800-1200 de euro, iar acolo au ajuns la 650-700 de euro, de la 1400 cât era acum câtiva ani. În Messina sau în Sardegna au ajuns foarte jos. Nivelul a scăzut foarte mult acolo. Mulţi români au migrat. Ţara cu cei mai mulţi români e Marea Britanie”, a concluzionat Rareş Bogdan, potrivit stiridiaspora.ro.