Răpusă de cancer, a făcut istorie în Justiție. Bătălie la Curtea Supremă

Răpusă de cancer, a făcut istorie în Justiție. Bătălie la Curtea Supremă

Ruth Bader Ginsburg, decana de vârstă a Curții Supreme a SUA, a încetat din viață vineri, la vârsta de 87 de ani. Această judecătoare progresistă, reputată feministă, a făcut istorie luptând pentru egalitatea de gen. Lasă un loc gol într-o instituție pe care președintele republican Donald Trump a promis că o va umple cu judecători conservatori.

„Notorious RBG” nu mai este printre noi. Judecătoarea Ruth Bader Ginsburg a murit de cancer pancreatic la vârsta de 87 de ani, a anunțat ,vineri, Curtea Supremă a Statelor Unite. Decana de vârstă a acestei instituții fusese internată în repetate rânduri  în spital în ultima vreme.

Sănătatea ei a fost atent examinată de tabăra progresistă din Statele Unite, care o consideră o icoană a luptei feministe, campioană a cauzei femeilor, a minorităților și a mediului.

Decesul lui Ruth Bader Ginsburg îi oferă președintelui republican Donald Trump posibilitatea de a desemna un succesor conservator.

Și Trump se pregătește să facă asta în zilele următoare, potrivit presei americane.

La începutul acestei luni, el a întocmit o listă a potențialilor candidați, cei mai mulți opunându-se avortului și în favoarea purtării de arme. Senatorii republicani Ted Cruz, Josh Hawley și Tom Cotton sunt printre ei.

Dar  judecătoarea Amy Coney Barrett, iubită de cercurile religioase, este cea despre care presa americană a vorbit cel mai mult.

Va fi apoi rândul Senatului să confirme alegerea președintelui. Donald Trump se va putea baza pe o majoritate republicană în Camera superioară, deși poziția unui grup de moderați nu este încă clară  cu privire la confirmarea unui  judecător atât de aproape de data alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.

În caz de succes, Curtea Supremă ar fi alcătuită din șase judecători conservatori versus trei judecători progresiști. Miza este mare: această instituție are ultimul cuvânt asupra tuturor subiectelor care-i divizează pe americanii, cum ar fi avortul, drepturile minorităților, portul de armă sau pedeapsa cu moartea.

Prin urmare, următoarele săptămâni ar putea da naștere unei bătălii politice aprige. Potrivit radioului public NPR, Ruth Bader Ginsburg și-a exprimat dorința, cu câteva zile înainte de moartea sa, să nu fie „înlocuită înainte ca un nou președinte să fie investit”.

În februarie 2016, moartea judecătorului conservator Antonin Scalia a dus la o bătălie similară. La acea vreme, șeful Senatului, Mitch McConnell, i-a cerut președintelui democrat Barack Obama să nu numească un succesor și să aștepte alegerile prezidențiale. Câștigase cazul.

Vineri seara, șeful democraților din Senat, Chuck Schumer, a scris pe Twitter aceeași declarație, cuvânt cu cuvânt, ca Mitch McConnell la vremea respectivă: „Poporul american ar trebui să aibă un cuvânt de spus în alegerea următorului judecător al Curții Supreme. Deci, acest loc nu ar trebui ocupat până nu vom avea un nou președinte”.

Cu toate acestea, Mitch McConnell a confirmat, vineri seară, că va avea loc un vot în Senat odată ce președintele Trump își va face alegerea.

Ne puteți urmări și pe Google News