Rapper american celebru alături de protestatari! Imaginea face ocolul lumii

Moartea afro-americanului George Floyd (46 ani) nu l-a lăsat indiferent pe unul dintre cei mai apreciaţi rapper din Statele Unite ale Americii.

Imaginile în care Goerge Floyd murea asfixiat din cauza genunchiului pus pe gâtul său de unul dintre poliţiştii care l-au arestat l-au activat şi pe Kanye West.

New York Post a publicat imaginile cu celebrul rapper în mijlocul unor protestatari din Chicago, la data de 4 iunie.

Conform Page Six, Kanye West apare îmbrăcat normal, dar având gluga unui hanorac pe cap şi mască.

Printre altele, la Chicago s-a cerut înlăturarea poliţiei din şcolile publice americane, având în vedere evenimentul tragic în care a fost implicat George Floyd.

Potrivit reporterului USA Today, Grace Hauck, West i-a anunţat miercuri pe organizatorii protestului că vrea să li se alăture.

Cu toate acestea, Hauck citează un protestatar, Taylore Norwood, în vârstă de 20 de ani, care a numit marșul „un protest condus de tineret”.

Taylore Norwood a mai spus că „nu vrea ca celebritate să-l deturneze”, semn că rapperul a transmis că prezenţa lui trebuie să fie cât mai discretă.

West a rămas neobişnuit de tăcut cu privire la cazul George Floyd până în această săptămână, în care a anunţat că va ajuta familia greu încercată.

El a înfiinţat un fond special pentru fiica lui Floyd, Gianna, iar apoi a donat doua milioane dolari familiilor şi avocaţilor care reprezintă cauzele altor afro-americani morţi în Georgia, în luna februarie, Taylor şi Ahmaud Arbery.

Soția lui West, Kim Kardashian, a intrat în prim-plan la începutul acestei săptămâni, când a oferit asistență financiară unei tinere care a suferit răni groaznice la proteste.

Rana ei a fost provocată de un glonț de cauciuc tras de poliție. Kanye și Kim au fost susținătorii președintelui Trump și au lucrat cu președintele la reforma justiției penale.

Recent, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a aflat că oficialii reţelei sociale Twitter nu exclud suspendarea contului acestuia.

„Când încep jafurile, începe şi tragerea”, a scris Trump într-un tweet postat în contextul revoltelor care au izbucnit după decesul lui George Floyd.

Mesajul a fost cenzurat de responsabilii de la Twitter, care au motivat că reprezenta „apologia violenţei”.

Se pare că formula folosită de Trump reprezenta un citat al unui șef de poliție american rasist din anii 1960. Mai multe detalii AICI.

Imaginea în care Kanye West apre în mijlocul protestatarilor: