Raportul Polivanov. Planul Rusiei de desființare a României

Raportul Polivanov. Istoric vorbind, Rusia a considerat dintotdeauna că teritoriul românesc, dintre Nistru și Carpați, îi aparține. Opoziția Imperiului Otoman, puterea suverană și, ulterior, a puterilor occidentale au împiedicat Rusia Țaristă să-și pună planurile în aplicare. Raportul Polivanov reprezintă o pagină controversată în istoria relațiilor ruso-române, din perioada Marelui Război. Un motiv în plus de a evita prietenia Moscovei, chiar și atunci când este întărită de un acord de alianță.

Raportul Polivanov, numit așa după numele ministrului de Război al Rusiei Țariste din perioada 1915 – 1916, reprezintă un episod controversat din istoria relațiilor cu marele vecin de la răsărit. Un document care dă de gândit și în zilele noastre. Aceasta, deoarece prezintă intențiile reale ale Imperiului Rus cu privire la Regatul României, aliat în Marele Război.

Raportul Polivanov prezintă punctul de vedere al unei părți a elitei conducătoare de la Sankt Petersburg cu privire la România. Rusia țaristă nu vedea cu ochi buni, așa cum reiese din document, unirea cu Transilvania. O Românie puternică era contra intereselor politice ale Rusiei.

Înfrângerea și dezmembrarea României, de către Puterile Centrale, a fost tocmai potrivită cu interesele puterii țariste. Din lectura raportului, concluzia care se desprinde este că armata rusă a lăsat România să se descurce cu Puterile Centrale fără să intervină. Urma ca, mai apoi, Rusia să ocupe Moldova până la Carpați și Siret, iar statul român să fie desființat.

Raportul Polivanov și intențiile Rusiei

Generalul Alexei Polivanov, fost ministru de război, a elaborat o amplă analiză asupra situației geopolitice și geostrategice din această zonă. Documentul a fost distribuit conducerii Imperiului Țarist, în noiembrie 1916. Iar o parte din considerațiile sale vizează România.

„Dacă forțele s-ar fi desfășurat în așa mod, încât acordul politic și militar din 1916, cu România, ar fi fost cu desăvârșire înfăptuit, un prea puternic stat ar fi fost înființat în Balcani, compus din Moldova, Muntenia, Dobrogea (România actuală), Transilvania, Banat și Bucovina (achiziții în virtutea tratatului din 1916) cu populație de aproape 13 milioane.

În viitor statul acesta ar fi nutrit cu anevoie sentimente prietenești față de Rusia și el ar fi avut ca ambiție să înfăptuiască visele sale naționale în Basarabia și în Balcani. În consecință, distrugerea planurilor de mare putere ale României în proporțiile menționate, nu se opun îndeosebi intereselor politice ale Rusiei”, arăta documentul, conform revistei Polis.

Ofițeri români, StatuL major de la Periș. Sursa foto: Wikipedia

Obligațiile asumate de Rusia față de România

Conform convenției militare pe care România a încheiat-o cu Antanta, în august 1916, Rusia își lua o serie de obligații. Acestea aveau să nu mai fie respectate, ulterior, conform intereselor exprimate prin raportul Polivanov

• să trimită în Dobrogea un corp expediționat de 50.000 de militari;
• să lanseze o ofensivă pe Frontul de Est contra germanilor și austro-ungarilor;
• să asigure fluxul de arme și muniții către România în cantitate de 300 de tone zilnic;

să aibă la granița României un tren cu muniție. Acesta era destinat aprovizionării armatei române și trebuia să intre în țară imediat ce se decreta mobilizarea generală la București.

Trădarea rușilor din Marele Război, după raportul Polivanov

Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Rușii au asistat impasibili cum armata română era înfrântă de Puterile Centrale. În Dobrogea au fost trimise trei divizii, aproximativ 30.000 de oameni, din care una era compusă din voluntari sârbi, iar celelalte două din militari slab pregătiți.

Armele și munițiile nu au fost livrate conform înțelegerii, iar despre ofensiva pe frontul de est nici nu s-a mai vorbit. Cererile de ajutor venite din partea aliaților români au fost respinse pe motiv că nu există resurse. Astfel, că armata română a fost lăsată să se descurce cum poate în fața mașinăriei de război germane.

Episodul cel mai evident îl constituie bătălia de pe Neajlov, de la finalul lunii noiembrie. Armatele ruse au refuzat să se angajeze, alături de români, în ceea ce a fost o încercare disperată de a respinge Puterile Centrale. Trupele rusești au refuzat sa intre în luptă. Rușii s-au retras, iar armata română a fost înfrântă definitiv și obligată să se retragă în Moldova.

Raportul Polivanov trebuie citit în această cheie

Abia în acest moment, după ce armata română a fost aproape desființată au intrat și rușii în acțiune. Este o strategie cu care ne-am obișnuit, atunci când vine vorba despre Marele Vecin și Prieten de la Răsărit. Un milion de soldați ruși au preluat pozițiile de pe frontul de pe Siret, de la Galați până la Carpati. Iar mai apoi de-a lungul lanțului muntos până în Bucovina.

Francezii au bănuit trădarea rușilor

Raportul Polivanov trebuie citit în contextul acestor evoluții de pe teren. Este evident că Rusia Țaristă a avut propriile interese și obiective de urmat în campania din 1916.

„În consecință, distrugerea planurilor de mare putere ale României în proporțiile menționate, nu se opun îndeosebi intereselor politice ale Rusiei”, stabilește documentul elaborat de generalul rus

Comportamentul rușilor a stârnit suspiciunea delegației franceze din România. Francezii, au început să-i suspecteze pe aliații ruși că urmăresc ocuparea României.

Generalul Henri Berthelot, comandantul Misiunii Militare Franceze, și contele de Saint-Aulaire și-au exprimat aceste suspiciuni în scris. Ei au făcut referire la intențiile Rusiei țariste în mai multe rânduri.

Intențiile ascunse dezvăluite de raportul Polivanov

Confirmarea a venit după ce bolșevicii au luat puterea la Moscova, în 1918. Mai multe documente secrete ale Rusiei Țariste, între care și raportul Polivanov a fost făcut public. Așa cum se vede, obiectivul vizat de Rusia, conform acestui document era expansiunea în Peninsula Balcanică până la Istanbul. Practic Rusia își propunea să devină stăpână până la Strâmtorile Bosfor și Dardanele.

„Această împrejurare trebuie să fie folosită de către noi în vederea consolidării acestor legături forțate, care unesc Rusia cu România, pe un timp cât mai lung cu putință. Succesele noastre pe frontul român au pentru noi o importanță extraordinară, ca o posibilitate unică de a sfârsi odată pentru totdeauna chestiunea privitoare la Constantinopole si Strâmtori”, concluziona raportul Polivanov.

Conform documentului, pentru Rusia, odată ce România a fost înfrântă și obligată să se retragă, în 1916, tratatul din 1916 devenise nul. Imperiul Țarist dorea să-și extindă teritoriile, după război, având în vedere situația, și peste România. Sau ceea ce mai rămăsese din acest aliat.

„Evenimentele de acum din România au modificat de sus până jos condițiile tratatului din 1916. În loc de sprijinul relativ modest pe care Rusia era ținută să-l dea în Dobrogea, ea a trebuit să încredințeze apărarea teritoriilor române peste tot aproape numai trupelor ruse. Acest ajutor militar al Rusiei a luat acum așa proporții încât făgăduiala de despăgubire teritorială a Rusiei, pentru intrarea sa în război, prevazută în tratatul menționat mai sus, trebuie fără îndoială să fie supusă unei revizuiri”, arăta raportul Polivanov.

Sursa foto: Wikipedia

Înfrângerea României conform intereselor Rusiei

În concluzie, Aleksei Polivanov semnala că înfrângerea României corespunde intereselor și planurilor Rusiei. Tratatul din august 1916 putea și trebuia revizuit, în conformitate cu interesele sale. Statul român nu mai putea ridica pretenții asupra Transilvaniei, Banatului și părții din Bucovina aflate la austrieci. Mai mult, aliații ruși aveau să ocupe teritoriul Moldovei până la Carpați.

Raportul Polivanov a fost înaintat conducerii Imperiului Țarist cu nouă zile înainte de bătălia de pe Neajlov.

Generalul Berthelot, ghimpele din coasta rușilor

Rusia a întâlnit opoziția generalului Berthelot. Acesta încurca socotelile cu România. Imperiul Țarist spera ca țara să le fie pusă la dispoziție, pe tavă, de către Antanta, mult prea ocupată cu bătăliile din Vest. După prima întâlnire cu comandantul armatei ruse, generalul Berthelot avea să noteze în jurnalul său:

„Dar este momentul să fiu prezentat șefului de stat-major, generalul Alekseev, care exercită efectiv prerogativele de comandant suprem. Este un bărbat mic de statură, tras la față, cu ochelari, și pare obosit. Mă primește nu aș putea spune amabil, dar într-un mod strict politicos. Mă întreabă ce urmează să fac în România, care va fi rolul meu acolo, câți ofițeri mă însoțesc etc.

N-am motive să-i ascund nimic. Îi spun că scopul meu este, pur și simplu acela de a pune comandamentul român la curent cu condițiile actuale ale războiului și de a crea școli practice de instrucție pe specialități. Am impresia că misiunea mea nu-i este deloc pe plac. De ce oare? Nu ar trebui sa lucrăm de comun acord?”

Rusia acționa conform intereselor din raportul Polivanov

În jurnal, generalul francez relatează conversația cu ofițerul rus. Acesta nu era dispus ca armatele sale să ajute Românai să-și păstreze granițele. Mai mult, în ciuda presiunilor făcute, anterior, rusul dădea vina pe români pentru că le-a ascultat cerințele și au intrat în război pe negândite.

„Apoi, Alekseev îmi rezumă situația de pe frontul român. Consideră exagerată lungimea granițelor ce trebuie apărate și îmi spune că armata română nu trebuie să conteze pe trupele ruse pentru a o ajuta pe toată această distanță. A trimis deja câteva divizii care să-i ajute pe români impotriva bulgarilor.

Nu poate face mai mult. Românii s-au angajat în război pe negândite și prea târziu. Ar fi trebuit să intre în luptă în luna iulie. Acum nu au decât să se apere, iar, cu efectivele și valoarea lor militară, nu exista decât o singură linie de apărare posibiliă: linia Siretului. Spunând acestea, Alekseev trasează pe harta o linie groasă albastră, de la Galati la Carpati, apoi până la limita Bucovinei!”, mai scrie generalul în jurnal.

Generalul Berthelot stupefiat după întâlnirea cu rușii

Acesta se declară stupefiat de atitudinea rușilor care îi îndeamnă pe români să abandoneze Valahia, mai mult de jumătate din teritoriu.

„Sunt ușor stupefiat de această declarație și nu mă pot abține să nu spun că nu era cazul să insistăm ca România să vină alături de noi, dacă de la bun început o sfătuim să abandoneze Valahia, adică mai mult de jumătate din teritoriul ei. Adaug că, după opinia mea, cea mai bună metodă de a ieși dintr-o situație defensivă mediocre ar fi să atacăm cu maximum de forțe posibil, fie în Bulgaria, fie în Transilvania”, mai scrie generalul Berthelot.

În România, francezului i se confirmă suspiciunile. Pe 25 noiembrie 1916, Berthelot scria în jurnalul său că un general rus ar fi declarat că nu intenționează să lupte în România. Era exact ce urmărea Imperiul țarist, în conformitate cu Raportul Polivanov.

Rușii au insistat pentru evacuarea în Caucaz ori Herson

Imediat ce armata română a fost zdrobită, la Neajlov, rușii au început să preseze, conform planului, pentru evacuarea românilor. Toți militarii și întreaga administrație românească în frunte cu familia regală urma să plece. Dar nu în Moldova, ci în Rusia. Cât mai departe de România. S-au vehiculat ca destinații Herson, regiunea Donbas și chiar zona Caucazului.

Pretextul l-a constituit faptul că resursele Moldovei sunt insuficiente ca să hrănească atâția oameni. Și, în plus, armata română nu mai avea capacitatea de luptă. Fusese distrusă cu ajutorul aliaților ruși.

Cel care s-a opus a fost, din nou, francezul Berthelot. Având susținerea delegației franceze, regele Ferdinand și premierul Bratianu au refuzat propunera rușilor. Aceștia au continuat, însă, să exercite presiuni, până în februarie 1917. Lucrurile au încetat după ce revoluția din februarie 1917 a măturat regimul țarist

Noul guvern de la Sankt Petersburg, condus de prințul de Lvov, a renunțat la planul conturat prin raportul Polivanov. Rușii aveau alte probleme stringente, intern, iar cucerirea Balcanilor până la Istanbul nu mai reprezenta o opțiune viabilă.