Raportul inspectorilor ONU ambiţionează Teheranul

Iranul ignoră în continuare solicitarea Consiliului de Securitate al ONU de a pune capăt activităţilor de îmbogăţire a uraniului şi procedează la instalarea de noi centrifuge.

Aşa se arată într-un nou raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) dat publicităţii ieri, transmite Reuters. Potrivit raportului, Iranul are deja 3.820 de centrifuge pentru îmbogăţirea uraniului, faţă de cele 3.300 menţionate în raportul Agenţiei din luna mai. Deşi Teheranul susţine că programul său nuclear este strict de natură civilă, marile puteri occidentale, în special Statele Unite ale Americii, suspectează Iranul că încearcă să fabrice bomba atomică.

Conform unui memorandum al unor servicii de informaţii occidentale, citat de publicaţia italiană „La Stampa“, liderul religios suprem al iranienilor, Ali Khamenei, ar avea un plan secret pentru a accelera procesul de fabricare a bombei atomice. Acest plan include simularea unei defecţiuni la centrala nucleară din Bushehr, pentru sustragerea materialului nuclear fără ştirea inspectorilor ONU. În ziua publicării raportului, Iranul a început o serie de exerciţii militare de amploare. Pregătiri în caz de război Manevrele intervin pe fondul speculaţiilor privind un posibil atac militar din partea Israelului sau a SUA asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului. SUA sunt la un pas de a vinde Israelului 1.000 de bombe inteligente BGU-39, denumite şi „distrugătoare de buncăre“, care ar putea fi folosite în cazul unui atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene. Departamentul american al Apărării a notificat Congresul în acest sens, relatează „Jerusalem Post“, eventuale obiecţiile urmând să fie formulate în următoarea lună.