George W. Bush, pe atunci preşedintele Statelor Unite, a fost informat în aprilie 2006, abia după patru ani, că deţinuţii au fost torturaţi în închisorile secrete ale CIA, dezvăluie raportul Senatului publicat ieri.
Fostul preşedinte republican “şi-a exprimat jena” descoperind “imaginea unui deţinut legat de tavan, purtând un scutec şi forţat să-şi facă nevoile pe el”, se putea citi la pagina 40 a raportului comisiei senatoriale de informaţii, notează AFP.
Potrivit acestui document, CIA l-a informat pe Bush pentru prima dată la 8 aprilie 2006 despre utilizarea unor tehnici de interogatoriu mai sofisticate (EIT) în aşa-numite “situri negre”, unde 119 deţinuţi au fost capturaţi şi închişi în alte ţări care nu au fost niciodată identificate.
Unii dintre aceşti bărbaţi, cum ar fi Abu Zoubeida sau Abd al-Nashiri, au fost supuşi acestor tehnici din 2002 şi erau pe punctul de a fi transferaţi la închisoarea Guantanamo - unde încă sunt - când Bush a fost informat, potrivit raportului, care se bazează pe arhivele CIA.
În Biroul Oval, la 8 aprilie 2006, directorul de atunci al CIA, Porter Goss, i-a expus şapte tehnici EIT şi i-a arătat cel puţin o imagine a unui deţinut care a fost supus acestor tehnici. Presedintele Bush “şi-a exprimat jena”, precizează raportul.
În detalii insuportabile, raportul descrie cum deţinuţii au fost ţinuţi legaţi zile în şir în întuneric, trântiţi de perete, scufundaţi în apă rece ca gheaţa, lipsiţi de somn timp de o săptămână, bătuţi, hărţuiţi psihologic. Un deţinut a fost ameninţat cu o maşină de găurit. Cel puţin cinci au fost supuşi la “rehidratări rectale” forţate şi, într-un caz, alimentarea a fost administrată pe cale rectală.