Ţările bogate au reinstalat doar o fracţiune – mai excat 1,39% dintre cei aproape cinci milioane de refugiaţi provenind din Siria – precizează organizaţia nonguvernamentală britanică Oxfam, într-un raport în care îndeamnă aceste ţări să accepte mai mulţi refugiaţi.
ONG-ul le cere ţărilor bogate să accepte cel puţin 10% dintre cele 4,8 milioane de persoane care au fugit din calea războiului din Siria şi care au fost înregistrate în regiune. Însă, până în prezent, ţările bogate au reinstalat doar 67.100 de persoane, reprezentând 1,39% dintre refugiaţi, potrivit Oxfam.
Organizaţia a publicat acest raport înaintea Conferinţei Internaţionale sub egida ONU prevăzute miercuri la Geneva, în cadrul căreia ţările participante urmează să fie îndemnate să creeze locuri în vederea reinstalării unor refugiaţi sirieni, scrie Mediafax.
Marea majoritate a refugiaţilor se află în ţările vecine Siriei, devastată de un război care a intrat în al şaselea an.
Conferinţa ONU, care urmează să fie deschisă de către secretarul general Ban Ki-moon, are ca obiectiv o "împărţire a responsabilităţii globale" în legătură cu criza refugiaţilor, provocată de războiul din această ţară, soldat cu peste 270.000 de morţi.
Potrivit Oxfam, doar trei ţări bogate - Canda, Germania şi Norvegia - au făcut mai mult decât ceea ce era necesar să facă - în funcţie de situaţia lor economică - în primirea permanentă a unor refugiaţi.
Alte cinci ţări - Australia, Finlanda, Islanda, Suedia şi Noua Zeelandă - s-au angajat să facă mai mult cu 50% decât le revine, iar alte aproximativ 20 de ţări analizate de Oxfam se află sub aşteptări.
Astfel, Franţa s-a angajat până în prezent să primească 1.000 de refugiaţi sirieni, reprezentând 4% dintre cei 26.000 de oameni pe care urmează să-i primească în principiu.
Statele Unite - care au reinstalat 1.812 refugiaţi sirieni şi au anunţat că vor primi alţi 10.000 - s-au angajat la un nivel de 7% din cei aproximativ 171.000 de refugiaţi consideraţi drept partea lor.
Olanda a atins, de asemenea, 7%, Danemarca 15%, iar Marea Britanie un nivel de 22%, potrivit Oxfam.
"Ţările cu o economie puternică, cu servicii performante şi infrastructuri dezvoltate pot reinstala imediat 500.000 de refugiaţi, dacă vor acest lucru", a apreciat Winnie Byanyima, directoarea Oxfam.
Byanyima a subliniat că în Liban unul din cinci locuitori este refugiat sirian, iar în Iordania unul din zece.