În jur de 23 la sută dintre copiii din Olanda luaţi din familii cu probleme devin victime ale abuzurilor sexuale după ce ajung în instituţii de plasament ale statului, un procent de trei ori mai mare decât media abuzurilor sexuale asupra minorilor la nivel naţional, relevă rezultatele unei comisii de anchetă, prezentate astăzi.
Comisia a fost înfiinţată în mai 2010, după ce o investigaţie similară în internatele catolice a început să primească plângeri de abuzuri în centre de plasament finanţate de stat. Investigaţia în internatele catolice a scos la iveală că în jur de 10% dintre copii au suferit abuzuri sexuale, comparativ cu media de 7% a acestora la nivel naţional.
În centrele de plasament de stat situaţia pare să fie cel puţin la fel de gravă, a atras atenţia preşedinta comisiei, Rieke Samson. "Nu mai putem ignora abuzurile sexuale din centrele de plasament", a declarat Rieke Samson, estimând că, pentru rezolvarea problemelor, nu vor fi suficiente măsuri pe termen scurt. Este nevoie de "o schimbare de cultură", "de sus în jos, de la ministru şi birocraţi la îngrijitori şi lideri de grup", a subliniat ea.
Din 2010, comisia a primit peste 800 de plângeri, unele pentru abuzuri din urmă cu decenii, şi a înaintat 42 de cazuri recente procurorilor, transmite agenţia AP, preluată de Agerpres.
Mai mult de jumătate dintre abuzuri au avut ca autori alţi copii, adesea mai mari decât victimele. În două treimi dintre celelalte cazuri, autorii abuzurilor au fost bărbaţi adulţi. Două treimi dintre victime au fost fete.
Potrivit comisiei, deosebit de îngrijorător este faptul că numai circa 2% din cazurile de abuz sunt detectate de sistemul actual.