NATO nu este pregătită în faţa ameninţării unui atac al Rusiei asupra unuia din statele sale membre, consideră deputaţii britanici din comisia de Apărare, într-un raport citat de agenţia Reuters.
Comisia pentru apărare din Camera comunelor a atras atenţia că evenimentele din Crimeea şi din estul Ucrainei au scos la iveală “deficienţe alarmante” în pregătirea NATO şi trebuie să constituie un “semnal de alarmă”. Membrii comisiei au făcut totodată apel la poziţionarea de echipamente şi trupe suplimentare în statele baltice, care sunt, în opinia lor, deosebit de vulnerabile.
“NATO a fost prea permisivă în legătură cu ameninţarea din partea Rusiei şi nu este bine pregătită”, a declarat Rory Stewart, preşedintele comisiei. “Instabilitatea din Rusia, viziunea asupra lumii a preşedintelui Vladimir Putin şi eşecul Occidentului de a răspunde într-un mod activ în legătură cu Ucraina înseamnă că trebuie să abordăm urgent posibilitatea, deşi scăzută, ca Rusia să repete astfel de tactici în altă parte. Statele membre ale NATO din zona Balticii sunt deosebit de vulnerabile”, a adăugat Stewart.
Potrivit Reuters, preluată de Agerpres, comisia a recomandat într-un raport ca la summitul NATO din Marea Britanie din septembrie să se convină asupra unor planuri de poziţionare de echipamente în statele baltice - Estonia, Lituania şi Letonia -, asupra unei prezenţe continue a trupelor NATO pentru antrenamente în regiune, precum şi asupra unor exerciţii militare pe scară largă, la care să ia parte reprezentanţi din toate cele 28 de state membre ale Alianţei.
De asemenea, potrivit raportului comisiei britanice, NATO ar trebui să-şi îmbunătăţească forţa de reacţie de rapidă de care dispune şi să ia în considerare crearea unei forţe de rezervă permanente şi a unui cartier general pentru regiunea Europei de est şi a Balticii.
Marea Britanie a indicat săptămâna aceasta că va trimite 1350 de militari şi peste 350 de vehicule în Polonia pentru un exerciţiu al NATO ce va avea loc în octombrie, menit să calmeze temerile aliaţilor din Europa de est.
Ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, consideră că şi alte state ale NATO ar trebui să-i urmeze exemplul. “Ne angajăm în exerciţii pe termen mai lung şi pe scară mai largă şi vrem să ia parte şi alte state din NATO. Avem în vedere de asemenea prepoziţionarea de echipamente la graniţa estică şi încercăm să stabilim ce se mai poate face în materie de descurajare”, a declarat ministrul britanic pe BBC.
“Acum, că se retrage din Afganistan, NATO trebuie să ia în considerare cum se poate implica în mai mare măsură în contracararea acestor ameninţări imediate de la graniţele NATO”, a mai spus Michael Fallon.