Rapid a primit o veste teribilă, după victoria uriașă cu FCSB. Echipa giuleşteană riscă să joace un meci fără galerie sau cu tribunele goale, deoarece Federația Română de Fotbal(FRF) a deschis o anchetă disciplinară. Ovidiu Hațegan, arbitrul partidei Rapid-FCSB a fost nevoit să întrerupă în minutul 52, după ce două torţe aruncate dinspre galeria rapidistă au ajuns pe gazon.
Rapid, fără galerie în primul meci din play-off din Superliga. Suporterii sunt dezamăgiți
„Deja procedura disciplinară s-a demarat la FRF, fiindcă arbitrul și observatorul au scris despre asta în rapoarte. Și chiar dacă nu a fost nevoie să se întrerupă meciul, probabil că vor disputa cel puțin o partidă de acasă cu porțile închise. Pentru că incidentele au avut loc într-o întâlnire considerată acasă pentru Rapid, chiar dacă s-a jucat pe Arena Națională”, au declarat surse apropiate anchetei FRF, potrivit gsp.ro.
Rapid se pregătește de primul joc din play-off acasă, cu Farul, iar apoi, după pauza pentru meciurile naționalei, îi va întâlni pe propriul stadion pe cei de la CFR Cluj.
Suporterii „înfocați” ai Rapid nu sunt la prima abatere și sunt obișnuiți cu amenzile. Potrivit sursei citate, în etapa a 24-a, pe 3 februarie, Rapid a învins cu 2-1 Oțelul Galați în Giulești. Atunci, în minutul 11, galeria gazdelor a declanșat un show pirotehnic, aruncând materialele pe gazon.
Amendă maximă pentru giuleștenii scandalagii
Meciul a fost întrerupt câteva minute, în timp ce de la stația stadionului s-au făcut patru apeluri către suporteri să se oprească. Iar în urma acestor evenimnete, FRF a amendat clubul vișiniilor cu amenda maximă de 60.000 de lei.
Rapid a mai avut porțile închise în sezonul 2021/2022, tot pentru folosirea de materiale pirotehnice. Conform reguamentului FRF, clubul gazdă răspunde pentru comportarea neregulamentară a spectatorilor şi, în funcţie de situaţie, poate fi sancţionat gradual cu penalitate sportivă și interzicerea organizării de jocuri pe propriul stadion sau măsura programării jocurilor fără spectatori de la 1 la 10 jocuri