Preşedintele cecen Ramzan Kadîrov i-a interzis lui Barack Obama, precum şi unor lideri europeni, să intre pe teritoriul ţării sale, după ce Uniunea Europeană a anunţat sâmbătă că a extins lista cu oficiali ruşi vizaţi de sancţiuni, pe care se află inclusiv Kadîrov, relatează agenţia Itar-Tass.
"Toată lumea a fost martorul tragediei poporelor din Libia, Siria, Irak şi Afganistan, iar în ultima perioadă acest lucru se întâmplă în Ucraina. În aceste ţări sunt ucişi cetăţeni paşnici, bătrâni, copii, sunt distruse oraşe. Întreaga responsabilitate pentru acest fapt o poartă Statele Unite şi Uniunea Europeană. Acţiunile liderilor lor reprezintă un terorism de stat, îndreptat împotriva altor ţări şi popore", a declarat preşedintele cecen, citat de Mediafax.
"Astăzi, am luat decizia de a crea o listă de sancţiuni. Pe această listă vor fi incluşi preşedintele american Obama, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, preşedintele Parlamentului European Martin Schulz şi şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton. Am ordonat îngheţarea conturilor lor bancare şi a unor eventuale active. Începând cu 27 iulie acestor persoane li se interzice intrarea pe teritoriul Ceceniei", a subliniat Kadîrov.
Uniunea Europeană a anunţat sâmbătă că a extins lista cu oficiali ruşi vizaţi de sancţiuni, pe care se află de-acum şeful Serviciului Federal de Securitate (FSB) Nikolai Bortnikov, şeful serviciilor de informaţii Mihail Fradkov şi preşedintele cecen Ramzan Kadîrov. Secretarul Consiliului rus pentru Securitate Nikolai Patruşev, un fost şef al FSB, se află şi el pe această nouă listă.