Deputatul PNL Raluca Turcan a susținut că argumentele pe care Austria le-a prezentat privind aderarea României la Spațiul Schengen sunt nedrepte. Austria se opune, în continuare, intrării țări noastre în spațiul de liberă circulație.
Raluca Turcan a susținut că dacă intrarea României în Spațiul Schengen va fi blocată de Austria ar însemna o „profundă nedreptate” pentru țara noastră. Fostul ministru al Muncii a postat pe contul său personal de Facebook un mesaj în acest sens. Deputatul PNL a mai subliniat că efortul autorităților române de a securiza granițele ar trebui recunoscut.
„Ar fi o profundă nedreptate ca, în ciuda unor investiții uriașe în infrastructura necesară pentru securizarea frontierelor, efortul României să fie sancționat printr-un refuz al aderării la spațiul Schengen. România merită recunoașterea firească a unui drept, lucru confirmat deja de numeroasele expertize tehnice realizate până în prezent”.
Klaus Iohannis poartă discuții privind aderarea României la Spațiul Schengen
Turcan a continuat prin a spune că președintele Klaus Iohannis va avea mai multe discuții în următoarele zile cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer, privind aderarea țării noastre la spațiul de liberă circulație. De asemenea, liberalul a mai adăugat că la nivelul ministerului de Externe și al grupului de experți care fac parte din MAI vor fi demarate mai multe acțiuni care să arate că România este pregătită să facă acest pas. „Niciun argument invocat de Austria împotriva României nu mai stă în picioare. Sperăm că analiza justă și solidaritatea să ia locul acestor reticențe total nejustificate”, a spus Raluca Turcan, pe pagina ei de Facebook.
Austria continuă să susțină că nu va acorda un vot pozitiv pentru țara noastră pentru a intra în Schengen. Cancelarul austriac a invocat probleme legate de protecția frontierelor externe ale Uniunii Europene și migrația ilegală. Mai mult decât atât, oficialii de la Viena refuză să accepte datele oficiale Frontex, conform cărora sub 3% din migranții ilegali care depun cerere de azil în Austria au trecut prin România. De asemenea, Austria se opune și aderării Bulgariei la Schengen. Consiliul JAI va vota în perioada 8-9 decembrie dacă România va face parte sau nu din Schengen.