Marele jucător de tenis Rafael Nadal a devenit pentru prima oară tată. El are împreună cu soția sa, Francisca Maria Perello, un băiat.
Rafael Nadal a devenit, sâmbătă, tatăl unui băiat. Pentru a duce tradiția mai departe, copilul său îi va purta numele: Rafael Nadal Perello.
Rafael Nadal, tată de băiat
Nadal și soția sa sunt împreună de 18 ani, însă au făcut marele pas și s-au căsătorit doar în anul 2019.
În ultima perioadă, marele tenismen nu a fost concentrat în totalitate asupra competițiilor la care a participat, acesta fiind preocupat de starea de sănătate a soției lui, care a fost internată de mai multe ori, potrivit HotNews.ro.
Pe 25 august, soția tenismenului spaniol a fost internată într-o clinică privată din Palma de Mallorca din cauza unor complicații.
Soția lui Rafael Nadal era atunci însărcinată în 32 de săptămâni, iar medicii au ales să o țină sub observaţie pentru a evita orice posibile complicaţii.
Starea de sănătate a soție lui Nadal s-a agravat în timpul sarcini
După eveniment, tenismenul a ținut să dea asigurări că soția sa se află într-o stare bună de sănătate. Jucătorul a recunoscut că a fost afectat din punct de vedere mental de această situație.
„Au fost multe speculații în presă despre starea de sănătate a soției mele. Pot să spun că ea este în stare bună. Nu vreau să ofer mai multe detalii.
La nivel personal, am fost destul de stresat în ultima perioadă. Acest aspect contează foarte mult pentru mine, dar am reușit să gestionez foarte bine situația”, a spus Nadal.
Nadal şi Perello au confirmat în luna iunie că aşteaptă primul lor copil, potrivit digisport.ro.
Rafael Nadal ar fi avut o relație amoroasă cu Shakira
Cântăreața Shakira și marele tenismen Rafael Nadal ar fi avut o relație amoroasă în urmă cu mai mulți ani. În același timp, ambii se aflau în alte relații. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare a piesei „Gipsy”. S-au întâlnit în anul 2009, chiar înainte ca Shakira să înceapă relația cu fotbalistul și fostul ei soț, Gerard Pique.