Sunt sigur că aţi băgat de seamă faptul că, în cida cifrelor ca ni se tot vehiculează prin faţă, Omicronul cam dă semne de oboseală, cu toată contagiozitatea lui nemaivăzută. Şi ca urmare, atunci când se vorbeşte în mass-media despre pandemie, de mai bine de o lună, tonul s-a schimbat.
Faptul că realitatea contrazice flagrant previziunile cioclilor virusaţi, faptul că multe ţări normale la cap anulează cu totul restricţiile, faptul că năpraznicul certificat verde, mai al dracului decât galbena Stea a lui David cusută pe hainele evreilor în cel de-al Doilea Război Mondial, este la un pas să fie desfiinţat, au făcut ca acordurile marşurilor funebre pe tema SARS COV 2 să devină mai ponderate. Să coboare cu câteva octave.
Mai pe „sotto-voce”, aşa. Desigur, au mai rămas câţiva trâmbiţaşi care, precum dobitocul (autocaracterizare) de Tudor Postelnicu, încă trăgea cu mitraliera în 22 decembrie, deşi era clar că se alesese praful de ei, dar se mai agăţa cu o ultimă speranţă de comunism, pentru că fusese singura şansă a unui analfabet cu 6 clase să ajungă ministru, încă mai sunt câţiva specialişti în nimic, măscărici care mai strigă despre cum nevaccinaţii nu vor putea fi îngropaţi în iarna asta, că-i pământul îngheţat, pentru că pandemia asta blestemată a fost şansa lor de a ieşi în faţă. Şansă pe care vor să o valorifice până la capăt. Să o stoarcă şi de ultima picătură de avantaje.
În rest, cum spuneam, schimbare nu numai de ton, ci şi de conţinut. Specialişti care au fost până în urmă cu puţin timp huliţi pentru că aveau alte păreri despre pandemie şi tratamentul virusului, decât cele comandate de misteriosul Grup de Comunicare Strategică, au început să apară din ce în ce mai des în spaţiul public şi nimeni nu prea mai are curajul să-i de cu capul de pereţi sau să-i cheme pe la Colegiul medicilor, ca să-i ameninţe că le retrage parafa.
Dar dincolo de toate aceste semne, sunt sigur că aţi băgat de seamă că oameni normali, oameni de rând, au început să vorbească din ce în ce mai apăsat despre faptul că va trebui să răspundă cineva pentru toate nenorocirile care s-au făcut în numele acestei pandemii. Să răspundă!
Şi, fără discuţie, vor răspunde. Deja, Tribunalul Penal Internaţional a fost sesizat de un grup de avocaţi celebri din lume, asupra faptului că s-au comis crime împotriva umanităţii. Că s-au făcut experienţe pe scară largă pe oameni, fără consimţământul acestora. Că s-a călcat în picioare Codul Deontologic al Medicilor, adoptat la Nurnberg. Că au murit oameni nevinovaţi. Că, practic, au fost asasinaţi, aplicându-li-se tratamente greşite sau neaplicându-li-se tratamentele la bolile cronice pe care le aveau. Că, profitându-se de starea de confuzie voit creată, s-au furat miliarde de euro şi de dolari din bugetele ţărilor cu economia şi aşa sleită de lockdown.
Ştiu foarte bine asta şi cei care au creat haosul. Aşa că încearcă să se pună la adăpost. Despre această tentativă a celor de la noi, românii au aflat abia săptămâna asta.
Asă ne întoarcem puţin în timp.
Ziua de 1 noiembrie 2021 putem spune că este ziua în care a început în România, sfârşitul celor care ne-au torturat în ultimii doi ani de zile. Din senin, procurorii DNA cer la Tribunalul Bucureşti redeschiderea unui foarte închis dosar pe numele lui Raed Arafat. Tatăl pandemiei la noi.
Omul care cu un singur gest ne încuia în case, închidea firme, arunca în stradă de la reanimare oameni operaţi cu câteva ore în urmă, omul pe care, dacă îndrăznea să-l contrazică cineva, ajungea internat cu forţa ori la nebuni, ori în vreun TIR de reanimare unde murea sufocat pentru că se termina oxigenul, atotputernicul Raed Arafat era urmărit penal de DNA. Acuzaţiile, dintre cele mai grave. Mai ales că au fost săvârşite într-o perioadă excepţională. Abuz în serviciu.
Probleme cu achiziţiile din timpul pandemiei. Nu vă reţin atenţia cu multele nelegiuiri constatate de Curtea de Conturi care a sesizat DNA. Vă reamintesc doar că au fost sesizate două posibile fapte de abuz în serviciu la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) şi că prejudiciile sunt estimate la 10.931.460 lei, respectiv 4.272.180 lei. Dosarul pe baza acestor constatări, DNA l-a făcut în primăvara trecută. On-line, probabil, că se muncea de acasă.
Desigur că la vremea respectivă, atotputernicul Arafat a contestat decizia procurorilor şi, tot desigur, dosarul a fost imediat închis. Alte vremuri. Ziceai Covid, tremura toată lumea. Acum, dosarul s-a redeschis. Procedura de ”confirmare redeschidere urmărire penală” se derulează atunci când procurorul de caz clasează un dosar penal iar procurorul ierarhic superior, infirmă soluția de clasare și dispune continuarea anchetei. Ce l-o fi făcut pe procurorul ierarhic superior să tresară aşa de tare încât să ceară redeschiderea dosarului?
Să nu ne entuziasmăm însă de acest praf în ochi. Căci, după părerea mea, redeschiderea acestui dosar nu este decât praf în ochi, acum când, aşa cum spuneam, Omicronul dă semne de oboaseală. De ce spun asta? Pentru că acest dosar nu face decât să-l pună la locul lui pe Arafat, care o luase razna crezându-se stăpânul României. Dosarul este, după metoda clasică, pisica pe care să i-o arate stăpânii lui, dacă şeful DSU încearcă să mai mişte în front.
Iar stăpânii lui câştigă, sau cel puţin aşa cred ei, cu acest dosar, în ambele variante. Ori, cât mai trag de pandemie, Arafat, în poziţia ghiocelului, semnează în continuare toate tunurile care se vor mai da pe această ultimă sută de metri şi, la o adică, el va singurul care va răspunde. Ori, dacă se va întâmpla cumva ca lucrurile să o ia mai repede la vale către normalitate şi oamenii vor ieşi în stradă şi vor cere ca vinovaţii să fie pedepsiţi pe dată, Raed Arafat va fi ciozvârta care li se va arunca celor pe drept revoltaţi, pentru a o devora.
Aş vrea să fiu foarte bine înţeles. Nu sunt deloc fan Arafat. Dimpotrivă! Cred că este un personaj care a făcut foarte mult rău românilor în această perioadă. Dar mai cred că răul îndurat de noi în pandemie, trebuie decontat de toţi cei care l-au făcut, nu numaui de un singur om, oricât de vinovat ar fi el.
Să nu uităm că în România nu au existat, ca în toate clelelalte state, antivirale în farmacii. Iar pentru asta trebuie să răspundă toţi miniştrii Sănătăţii din această perioadă şi ambii premieri. Să nu uităm că directorul de la Terapia Cluj s-a rugat cu cerul şi cu pământul de decidenţii din pandemie să-l lase să producă antivirale şi i s-au pus piedici, pentru că trebuiau administrate vaccinurile cumpărate cu nemiluita. Să nu uităm de spitalele care au sărit în aer şi, deocamdată, nimeni nu este vinovat. Tot dosare închise, care trebuiau rezolvate demult.
Să nu uităm că despre scandalul măştilor achiziţionate la preţuri exorbitante prin încredinţare directă de o firmă din Giurgiu care vindea cafea pe la bâlciuri, s-a scris şi s-au adus dovezi încă de la începutul pandemiei. De doi ani nu s-a întâmplat nimic. Ce era aşa de greu de rezolvat acest dosar? Să nu uităm că s-au plătit o groază de bani pe concentratoare de oxigen, care nu au mai apărut niciodată în România. Ce era aşa de greu de rezolvat acest dosar simplu? Să nu uităm de izolete. Ce era aşa de greu de rezolvat acest dosar în doi ani de zile? Cum de niciunul dintre cele aproximativ 90 de dosare despre tunurile din pandemie, nu a fost rezolvat până acum? Iar cei care au comis aceste fapte, zburdă în continuare liberi. Ba unii ocupă în continuare funcţii importante în stat.
Eu mă încăpăţânez să cred că, aşa cum am scris tot aici, în evz.ro la începutul pandemiei, atunci când se va termina nebunia asta, va urma un nou Nurnberg. Iar Nurnbergul românesc să nu aibă doar un singur vinovat. Şi restul să fugă în America de Sud, că bunicii şi părinţii noştri au mai văzut filmul ăsta o dată. De data asta, av3em nevoie de un Nurnberg până la capăt. Să fie toţi judecaţi şi să-şi primească pedepsele, fiecare pe măsura faptelor pe care le-au comis.