Radu Vâlcan și Adela Popescu, „certați” de o vedetă pentru ce fac în vacanță

Radu Vâlcan și Adela Popescu. Sursa foto: Instagram

București. Recent, Radu Vâlcan și Adela Popescu au plecat în vacanță, dar de data aceasta au decis să-i lase acasă pe cei trei băieți ai lor. Până acum, cei doi și-au luat aproape peste tot copiii, chiar și atunci când mergeau alături de alte cupluri.

Cei doi au postat mai multe fotografii și clipuri video pe rețelele sociale, alături de care au scris: „Vacanța părinților”.

Radu Vâlcan și Adela Popescu, vacanță fără cei trei copii

Cei doi au ales ca și în acest an să-și petreacă mai multe zile de relaxare alături de prietenii lor Smiley, Gina Pistol, Răzvan și Irina Fodor.

Destinația aleasă pentru această escapadă a fost Toscana.

În fotografiile postate de Radu Vâlcan și Adela Popescu, se poate vedea minunata destinație aleasă de ei, dar un detaliu care a atras atenția este că Gina și Smiley au venit împreună cu fiica lor, Josephine.

Acest aspect nu a trecut neobservat de Andreea Bănică, care a lăsat un comentariu la postare: „ Pai mah girl, cum vine asta vacanta părinților cu copiii altora?”

„Cât timp nu sunt ai noștri…”, a fost replica Adelei Popescu.

Radu Vâlcan și Adela Popescu. Sursa foto: Instagram

Cei doi, criticați pentru că nu au mers singuri în vacanță

Nu doar Andreea Bănică a comentat, ci și internauții, care i-au luat pe cei doi la rost pentru că nu au mers singuri în vacanță:

„Vacanța părinților??? Atunci de ce nu ați ales o destinație în doi, undeva singuri, departe de toți și de toate. Ce caută Gina în vacanța voastră cu tot cu copil?”, a scris un urmăritor la imaginile postate de Radu Vâlcan și Adela Popescu.

Cum arată vila din Toscana în care s-au cazat

Și Irina Fodor a postat un clip video din vacanță, arătându-le urmăritorilor săi vila în care s-au cazat.

De asemenea, cei șase s-au bucurat de o cină rafinată la un restaurant din apropiere, unde s-au și pozat împreună.

Suntem de două zile în Toscana, și de abia azi am reușit să pun aici câteva imagini, pentru că e totul fermecător și timpul curge așa de lent în vacanța asta, încât iar am rămas gură-cască și am uitat să mai pun mâna pe telefon.

Avem și planuri de vizitat, nu doar de relaxare, așa că zilele următoare vă mai arăt ce mai vedem frumos pe aici”, a scris alături de un clip video Irina Fodor.