Fiul lui Ștefan Bănică a povestit că a fost dat afară de bodyguarzi de la concertul tatălui său. Tânărul a spus că nimeni nu l-a recunoscut și că a înțeles că trebuie să muncească pentru a ajunge faimos.
Radu Ștefan Bănică a decis să-i calce pe urme tatălui său și să se apuce de cântat. Tânărul este și student la Facultatea de Actorie și muncește pentru a ajunge cunoscut. Fiul lui Ștefan Bănică a povestit că la primul concert al tatălui său a fost dat afară de bodyguarzi pentru că nu l-au recunoscut și că a înțeles că trebuie să se facă remarcat prin talentul său.
Tânărul a povestit că nici Andra nu l-a recunoscut și că tatăl său nu a vrut să-l prezinte. Atunci, Radu și-a dat seama că trebuie să muncească pentru a ajunge cunoscut și să nu se folosească de faima lui Ștefan Bănică.
Radu Ștefan Bănică, dat afară de bodyguarzi
„Și odată eram la Romanian Awards și eu eram în spate. Pe atunci, când mergeam cu el oriunde, cred că acesta era primul eveniment la care ne-am afișat împreună, nimeni nu știa că sunt fiul lui. Erau mulți bodyguarzi pe lângă el și când mă vedeau ziceau: «Bă, dă-te de aici! Dă-te!». Și ziceam: «Stați un pic că sunt…» Și mergeam cinci pași și zicea el: «Bă, e fiul meu». Și mergeam apoi în față.
Știu că a venit atunci Andra, și tata mi-a dat trofeul să îl țin, și el a vorbit cu Andra și eu îl rugasem să îmi facă și mie cunoștință. Și nu mi-a făcut, Andra a crezut că poate sunt asistentul sau ceva. Nu s-a uitat deloc, apoi am văzut-o cum pleacă. Am zis apoi că o să vină momentul când o să o cunosc datorită mie, nu datorită ție. Așa a fost prima mea întâlnire cu Andra.”, a mărturisit Radu Ștefan Bănică în cadrul show-ului moderat de Cătălin Măruță.
A scăpat cu greu de tracul de scenă
Fiul lui Ștefan Bănică a mai povestit că a avut multe probleme cu tracul și emoțiile. El nu a cântat în fața nimănui până la vârsta de 18 de ani și i-a fost greu să treacă peste timiditate.
„N-am cântat până la 18 ani. Am făcut pian zece ani de zile, dar n-am putut cu vocea, am avut un trac și o groază să deschid eu gura. Eu îl admiram foarte mult, încă-l admir pe un cântăreț, Shawn Mendez…și eu stau pe canapea și stau să-mi pice un deal. Păi, nu o să fac nimic în viața asta, și-mi spun: trebuie să mă trezesc la realitate! Și am început, ușor-ușor, să mai deschid gura pe lângă alți oameni”, a mărturisit Radu Ștefan.
Radu Ștefan Bănică a dat-o în bară
Tânărul a spus că a cântat pentru prima dată la o strângere de fonduri și că a ieșit îngrozitor. Acel eveniment l-a demoralizat complet. „Am avut un negativ, ceva… nu că oribil, dacă văd acum o poză sau o filmare de la acel eveniment, mie îmi cade părul din cap. M-a distrus experiența aia, am zis că eu nu mai deschid gura”, a povestit fiul lui Ștefan Bănică.