Dusan Uhrin jr. a descoperit în România o delicatesă a contabilităţii sportive.
El a aflat - întâi la Timişoara, pe urmă la Cluj - că o victorie la zero e egală cu zero. Că dorinţa de-a întemeia un model de ţinută, de concepţie şi de performanţă nu rezistă la ciocnirea cu toanele patronului sau cu antipatia jucătorilor. Marian Iancu l-a demis pe Uhrin astă-iarnă, după ce Timişoara a ajuns în fruntea clasamentului. Motivul? Lipsa de încredere. Arpad Paszkany l-a concediat pe acelaşi Uhrin săptămâna trecută, după ce echipa lui a bătut măr Vasluiul şi a reintrat în calculele pentru titlu. Motivul? Aşa e mai bine. Două justificări: una ofensatoare pentru orice om inteligent, alta vagă şi fără temei. Ele reflectă spiritul discreţionar, inaderenţa la modelele externe şi dispreţul pentru munca pe termen lung. Partea neplăcută e că lucrurile astea s-au petrecut la Timişoara şi la Cluj, două oraşe cărora le-a plăcut statutul de avanpremieră a Europei civilizate.
Întrebările de primă instanţă ale lui Dusan Uhrin sunt legitime. Dacă patronul nu are încredere în mine după ce-am dus echipa pe primul loc, pe ce loc trebuie s-o duc ca să aibă încredere? Dacă sunt dat afară după un 4-0, iar apoi după un 3-0, ce rezultate trebuie să obţin ca să-mi păstrez postul? Dacă aţi angajat un om pentru că e sever şi riguros, de ce-l daţi afară fiindcă jucătorii îi impută severitatea şi rigoarea? Nu e uşor de răspuns. Şi nu e uşor pentru că deciziile de demitere n-au avut în spate argumente de performanţă, ci resentimente, bănuieli sau capricii. Uhrin a încercat să aducă în România câteva lucruri cu trecere la el în ţară: seriozitate, temeinicie, echilibru, justeţe. M-am bucurat când l-am văzut la Timişoara, părându- mi-se că adulmec în prezenţa lui parfumul reformei. L-am susţinut de la distanţă nu doar fiindcă era antrenorul echipei mele preferate, ci şi fiindcă încerca un transplant anevoios, pe un organism specializat în respingeri.
Ar fi putut deveni Dusan Uhrin modelul de care ducea lipsă sportul nostru favorit? Fireşte. Multe calităţi l-au recomandat pentru o atare postură. Impecabil în apariţiile publice, nespectaculos pentru uzinele naţionale de rating, dar meticulos şi exigent, preţuit de presă şi de public (la Timişoara, şi de jucători), Uhrin şi-a instituit propriul cordon sanitar. A dat impresia că nu pricepe o boabă de română ca să nu fie târât în scandaluri. A ţinut presa la distanţă de viaţa lui. N-a chefuit în bairamuri nesfârşite, cu balerine pe genunchi şi un teanc de euro în buzunar. Cu aerul lui de funcţionar european, cu bretonul acela de copil mare, cu interpretul după el şi cu un zâmbet confundabil oricând cu un rictus, Dusan Uhrin jr. a comis o singură greşeală majoră. El a acceptat postul de consilier sportiv la CFR Cluj, ştiind foarte bine că încurajează driblingul în faţa legii.
Din clipa aceea, modelul a fost pus în pericol. De ce? Fiindcă a avut loc o contaminare inversă. Sistemul de aşteptări care a văzut în Dusan Uhrin un agent civilizator a încasat un pumn în plex. În loc să refuze compromisul, Uhrin a aprobat o neregulă. În loc să modeleze, el s-a lăsat modelat, deşi aflase cum arată calapodul românesc şi care- i sunt viciile. Aparent, demiterea lui Dusan Uhrin de la CFR Cluj a fost impusă de unii jucători. În realitate, cehul a devenit vulnerabil fiindcă a primit să facă obiectul unui triş. Dacă ar fi rămas deoparte, modelul ar fi scăpat fără fisuri. Aşa, el a intrat în logica lui „hai, bă, că e de-ai noştri”. Cum intraseră deja Culio, Dubarbier şi ceilalţi sabotori.
Recomandările noastre
