Obişnuită să îmblânzească zurbagii de vârste fragede la Prima TV, în emisiunea „Supernanny“, ea s-a mutat la Naţional TV, unde a devenit dădacă familială în cadrul unei compoziţii intitulate „Consilier de urgenţă“. Acum numerele ei de dresură au drept subiecţi familii avariate, compuse din oameni care nu numai că nu se mai înţeleg, dar se detestă de-a binelea. Te uiţi şi te ia cu frig. Soţi alcoolici, gata să-şi snopească jumătăţile fiindcă au cărare pe dreapta sau pistrui. Soţii resemnate, care îşi blestemă zilele, ursitoarele şi starea civilă. Copii folosiţi ca pârghii de şantaj sau ca scut în faţa violenţei provocate de o ciorbă insuficient încălzită. Bunici, soacre sau mătuşi depunând mărturie cu voce stinsă despre beţiile lui sau aventurile ei. Oameni cărora li s-a stins lumina de pe chip şi li s-a şterpelit speranţa din bagaj.

Într-un episod recent al emisiunii, Irina Petrea a avut de pacificat un mojic marinat în alcool, care se obişnuise să-şi terorizeze familia din te miri ce: un colţ de cârpă ieşit din debara, o uşă care scârţâie, o pâine tăiată mai subţire decât era cazul. De fiecare dată, bărbatul se punea pe ameninţat şi înjurat, cu aplombul medieval al stăpânului care ştie că are drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor. Totul se desfăşura sub monitorizarea consilierului de urgenţă, îngăduit în peisaj în virtutea convenţiei care stă de obicei la baza acestor emisiuni. Instalată pe o canapea sau în picioare lângă tocul uşii, Irina Petrea analiza totul cu atenţia unui regizor ajuns în faza repetiţiei generale. Uneori, ea intervenea în discuţie, străduindu-se să opună argumente şi idei elanurilor demolatoare ale capului de familie. Alteori o lua deoparte pe nefericita soţie şi stabilea cu ea strategii de recaptare a bunăvoinţei conjugale. În fine, alteori intrau în acţiune copiii, un băiat şi o fată ale căror figuri erau veritabile radiografii ale traumei.

Elementele constitutive ale acestor crâmpeie de pretinsă viaţă familială sunt în general aceleaşi: sărăcie, promiscuitate, frustrare, ranchiună, resentimente, dorinţă de-a pleca în lume, lacrimi, dumnezei şi bombăneli vindicative. Ca în toate produsele de gen, de la „Test de fidelitate“ la „Trădaţi în dragoste“, telespectatorul ştie (sau în orice caz bănuieşte) că oamenii de pe ecran sunt actori care joacă nişte roluri. Totuşi, câteva nelămuriri persistă. Cea mai mare se leagă de prestaţia consilierului, care de cele mai multe ori duce la concluzia că nu mai e nimic de făcut. Cazul e fără speranţă şi trebuie abandonat. Irina Petrea îşi interpretează partitura fără convingere, ba chiar cu o anume blazare. Ea dă impresia că are conştiinţa inutilităţii efortului, dar îl depune în virtutea clauzelor contractuale. Lucrurile lasă de dorit şi în ceea ce priveşte acurateţea profesională sau adecvarea mijloacelor folosite de consilier. Când îi vorbeşti unei brute cu mintea plutind în votcă despre „focalizarea asupra priorităţilor“ e ca şi cum ai şopti la urechea unui surd.

Există şi alte lucruri care îi transmit privitorului impresia de contrafacere. În episodul pe care l-am văzut, capul de familie era un misogin convins, care declara din cinci în cinci minute că femeia există doar pentru a fi snopită. Cu toate acestea, şi în ciuda scatoalcelor promise soţiei, individul era extrem de curtenitor cu Irina Petrea – probabil fiindcă nu vedea în ea o femeie, ci ceva mult mai important: un realizator de emisiuni TV. Mai mult, am surprins clipe în care, cu toată tensiunea din scenariu, personajele zâmbeau, semn că tehnicienii de la montaj fuseseră neglijenţi şi nu interveniseră. Echivocul situaţiei era întreţinut de fizionomia şi de aspectul celor filmaţi. Uitându-te la ei, aveai sentimentul că, de fapt, nu erau actori de meserie, ci oameni necăjiţi, aflaţi în plină dramă familială. Atâta doar că drama fusese rescrisă de specialişti pentru obţinerea unui rating superior, iar soţului, soţiei şi copiilor li se ceruse să joace pentru ecran ceea ce trăiau zi de zi acasă. Or, în aceste condiţii, eficienţa pedagogică sau consiliatorie a Irinei Petrea nu putea decât să scadă.