Era în iunie 1992 și tocmai terminasem sesiunea de vară, promovând cu brio în anul 5 (ultimul) de facultate, când mai multe afișe postate prin curtea Politehnicii anunțau că un ziar nou căuta colaboratori studenți. Era vorba de Evenimentul zilei.
Am ajuns în redacție pentru interviu la nici două săptămâni de la apariția ziarului Evenimentul zilei pe tarabe. Am fost atunci vreo 30-40 aleși după prima înfățișare și trebuia sa arătăm ce putem în decurs de o lună, după care doar câțiva urmau să fie păstrați in redactie. Ni s-au făcut niște adeverințe de colaboratori și ni s-a spus: "Mergeți și voi prin oraș și, dacă vedeți ceva interesant, scrieți!". Și am mers.
Mai întâi m-am dus la târgul de mașini din Vitan-Barzesti, unde, mai mult decat mașini second hand, se vindeau, chiloți, sutiene etc. Și așa a ieșit primul meu articol, destul de colorat, după câte se poate bănui...
Apoi, pentru că tot eram apropiat de domeniu auto, m-am gândit la mașinile proaspăt aduse de afară și care nu mergeau decît cu benzină fără plumb, iar asta nu prea exista pe la noi pe vremea aceea. Așa că m-am dus la sediul Competrol (cum ii zicea atunci actualului Petrom și care era undeva pe lângă Catedrala Sf. Iosif) și am luat lista cu benzinăriile care comercializau așa ceva în România. Erau doar câteva zeci în toată țara (f putine!), în medie cam una-două pe județ.
Și am venit cu lista la redacție. "Foarte interesant", a zis Horia Tabacu, șeful meu din acea vreme, așa că timp de vreo 3-4 săptămâni, la rubrica de Utilitare, a apărut - în serial - cel mai fad articol scris de mine vreodată: "Continuăm să publicăm lista cu stațiile PECO care comercializează benzină fară plumb. Astazi vă prezentăm județele X si Y." Și urmau 4-5 stații, cu tot cu adresele.
Ei bine, aceste "articole", plus alte câteva apărute ocazional, m-au făcut să rămân în cărți: aveam între cele mai multe știri publicate în luna luată ca reper. Asta în conditiile în care, timp două săptămâni din această perioadă, am fost în tabără studențească la mare! Când m-am întors tocmai se făcea o contabilizare a articolelor publicate de cei 40 de aspiranți, iar eu eram între primii 5 ca și număr de apariții (se numărau semnăturile din ziare!), grație fulminantului și pasionantului serial cu benzinăriile!...
Cablul cu conexiune la legitimația de ziarist
Apoi, daca tot am rămas pe baricade, trebuia să și fac ceva, mi-am zis eu... Vara trecuse pe nesimțite și, chiar când începusem să mă gândesc că zilele mele în redacție sunt numărate, a venit și ocazia mult așteptată.
În 12 și 13 septembrie '92, celebrii piloți americani din echipa de acrobații aeriene "Blue Angels" urmau să susțină o demonstrație de virtuozitate aviatică la Băneasa, iar "Evenimentul zilei" nu putea lipsi de la acest eveniment. Se făcuse deja echipa de 3 ziariști care vor asista la antrenamentul oficial, pentru presă, când Alex Revenco (migrasem de puțin timp de la secția Social, spre cea de Tineret-Sport) mi-a zis să merg și eu acolo că tot nu am ce face prin redacție; eram încă un simplu colaborator, plătit doar pentru articolele publicate.
Îmi amintesc că am plecat singur de la Casa Scânteii, cu autobuzul, care m-a lasat chiar în poarta aeroportului Băneasa. "Nimeni nu intră, iar presa are un loc rezervat în tribuna din zona aviației utilitare", s-a răstit un agent de pază către, m-am gândit eu, un alt ziarist.
Însă acea tribuna era la aproape 1 Km de zona fierbinte... Ce să caut acolo, să dau peste colegii mei și ce să scriu în plus față de ei? Așa că am rămas pe loc în mulțimea
Un număr al ziarului din anul apariției - 1992
din fața aeroportului, în așteptare. În scurt timp, un microbuz pe care scria Mediapro - auzisem de ei, erau (pe atunci) o mică firmă de producție video și publicitară - a oprit în fața porții și au coborât 4 oameni cu echipament de filmat: două camere, trepied, sursă de curent, ceva căblăraie.
Cum ultimul dintre baietii de la Mediapro, cel de la cabluri, se cam chinuia, m-am oferit să îl ajut, așa ca m-am agățat de o rolă de-a lui și i-am soptit la ureche: "Te ajut eu, dacă pot să intru cu voi!". Nu a zis nici da nici ba, iar la poartă, la prezentarea acreditării (ei erau singurii acceptati pentru a filma evenimentul), a lăsat de înteles că toți eram din acelasi grup.
Odată trecut de forțele de ordine, m-am dus glonț cu ei pe pistă, unde piloții dădeau primele interviuri în Romania, în exclusivitate pentru Mediapro! Dar, fără să știe, și pentru Evenimentul zilei…
Apoi a urmat demonstrația propriu-zisă, pentru care m-am retras spre un mic grup de 3-4 persoane, care stăteau pe iarbă, la marginea întinderii de beton. Intrând în vorbă am aflat că domnul cu părul cărunt de lângă mine, un fin cunoscător al lumii aviatice, se numește Vasile Sebe și este instructor de parașutism... Iar dânsul s-a oferit să îmi povestească în detaliu figurile acrobatice (tonou, luping etc.), pe care urmau să le facă "îngerii" americani. Iar eu, cu cronometrul pornit, am notat tot, inclusiv timpul dintre apariții (ei veneau în formație sau făceau diferite scheme, pentru ca apoi să se regrupeze undeva la câțiva kilometri)...
Peste vreo oră, în redacție, a venit și întrebarea: "Ei, voi care ați fost la demonstrația aviatică, aveți ceva interesant, cu care să aducem mâine lumea la Băneasa".
Fiecare s-a lăudat cu ce a adus (ba o declarație a unui oficial, ba pe cine a mai văzut pe acolo etc.), iar eu le-am spus doar ca aș avea vreo 3 chestii, pe care le voi preda în maximum o jumătate de oră. A durat ceva mai mult, pentru ca aveam de transcris declarațiile, programul acela pe minute, plus încă o surpriză: autograful pilotului coordinator al "Îngerilor albaștri", cu dedicație pentru cititorii Evenimentului zilei...
Când am venit cu toate și i le-am dat șefului meu, acesta a dat fuga cu ele la Cristoiu. După niciun minut, secretara acestuia m-a anunțat că mă asteaptă domnul redactor-șef la el in birou! M-a privit scurt, apoi m-a întrebat direct: "Tu ai făcut toate astea sau te-a ajutat cineva? Emoționat, dar și provocat de întrebarea lui, i-am povestit toată istorioara de la aeroport. M-a ascultat extrem de pasionat, deși ziarul era în întârziere, fără a schița niciun gest, iar la final mi-a spus sec: "Du-te la secretară și dă-i datele tale pentru a-ți face o legitimație de ziarist". Am multumit, stăpânindu-mi cu greu entuziasmul, și am ieșit din birou ca după un examen luat cu brio (ca doar eram încă student).
A doua zi, pe prima pagină, la manșetă, deasupra ”bulinei roșii”, era o parte din articolul meu, cu trimitere în pagina de eveniment...
Foto mare: Așa arăta un birou din redacția Evenimentului zilei, în incinta Casei Presei Libere, în 1992. La mese stau Mihnea Petru Pârvu și Gabriel Corcodel