Am ajuns în redacție pentru interviu la nici două săptămâni de la apariția ziarului Evenimentul zilei pe tarabe. Am fost atunci vreo 30-40 aleși după prima înfățișare și trebuia sa arătăm ce putem în decurs de o lună, după care doar câțiva urmau să fie păstrați in redactie. Ni s-au făcut niște adeverințe de colaboratori și ni s-a spus: „Mergeți și voi prin oraș și, dacă vedeți ceva interesant, scrieți!”. Și am mers.

Mai întâi m-am dus la târgul de mașini din Vitan-Barzesti, unde, mai mult decat mașini second hand, se vindeau, chiloți, sutiene etc. Și așa a ieșit primul meu articol, destul de colorat, după câte se poate bănui…

Apoi, pentru că tot eram apropiat de domeniu auto, m-am gândit la mașinile proaspăt aduse de afară și care nu mergeau decît cu benzină fără plumb, iar asta nu prea exista pe la noi pe vremea aceea. Așa că m-am dus la sediul Competrol (cum ii zicea atunci actualului Petrom și care era undeva pe lângă Catedrala Sf. Iosif) și am luat lista cu benzinăriile care comercializau așa ceva în România. Erau doar câteva zeci în toată țara (f putine!), în medie cam una-două pe județ.

Și am venit cu lista la redacție. „Foarte interesant”, a zis Horia Tabacu, șeful meu din acea vreme, așa că timp de vreo 3-4 săptămâni, la rubrica de Utilitare, a apărut – în serial – cel mai fad articol scris de mine vreodată: „Continuăm să publicăm lista cu stațiile PECO care comercializează benzină fară plumb. Astazi vă prezentăm județele X si Y.” Și urmau 4-5 stații, cu tot cu adresele.

Ei bine, aceste „articole”, plus alte câteva apărute ocazional, m-au făcut să rămân în cărți: aveam între cele mai multe știri publicate în luna luată ca reper. Asta în conditiile în care, timp două săptămâni din această perioadă, am fost în tabără studențească la mare! Când m-am întors tocmai se făcea o contabilizare a articolelor publicate de cei 40 de aspiranți, iar eu eram între primii 5 ca și număr de apariții (se numărau semnăturile din ziare!), grație fulminantului și pasionantului serial cu benzinăriile!…

Cablul cu conexiune la legitimația de ziarist

Apoi, daca tot am rămas pe baricade, trebuia să și fac ceva, mi-am zis eu… Vara trecuse pe nesimțite și, chiar când începusem să mă gândesc că zilele mele în redacție sunt numărate, a venit și ocazia mult așteptată.

În 12 și 13 septembrie ’92, celebrii piloți americani din echipa de acrobații aeriene „Blue Angels” urmau să susțină o demonstrație de virtuozitate aviatică la Băneasa, iar „Evenimentul zilei” nu putea lipsi de la acest eveniment. Se făcuse deja echipa de 3 ziariști care vor asista la antrenamentul oficial, pentru presă, când Alex Revenco (migrasem de puțin timp de la secția Social, spre cea de Tineret-Sport) mi-a zis să merg și eu acolo că tot nu am ce face prin redacție; eram încă un simplu colaborator, plătit doar pentru articolele publicate.

Îmi amintesc că am plecat singur de la Casa Scânteii, cu autobuzul, care m-a lasat chiar în poarta aeroportului Băneasa. „Nimeni nu intră, iar presa are un loc rezervat în tribuna din zona aviației utilitare”, s-a răstit un agent de pază către, m-am gândit eu, un alt ziarist.

Însă acea tribuna era la aproape 1 Km de zona fierbinte… Ce să caut acolo, să dau peste colegii mei și ce să scriu în plus față de ei? Așa că am rămas pe loc în mulțimea

Un număr al ziarului din anul apariției – 1992

din fața aeroportului, în așteptare. În scurt timp, un microbuz pe care scria Mediapro – auzisem de ei, erau (pe atunci) o mică firmă de producție video și publicitară – a oprit în fața porții și au coborât 4 oameni cu echipament de filmat: două camere, trepied, sursă de curent, ceva căblăraie.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE