Radu Ciobotea a (re)lansat careta ce rememorează, emotionant anii 80 - 90: După Revoluţie, târziu

Radu Ciobotea a (re)lansat careta ce rememorează, emotionant anii 80 - 90: După Revoluţie, târziu

Radu Ciobotea a relansat în data de 17 decembrie, la 29 de ani de la momentul Timişoara, cartea După Revoluţie, târziu. O rememorare emotiona(n)tă a anilor 80 - 90 cu doi prezentatori de excepţie - Vasile Popovici şi Marcel Tolcea.

“Ca să ajungă aici, cartea fost scrisă de trei ori (în primăvara lui 1990, în iarna lui 1991 şi în toamna lui 1992, şi corectată abia în primăvara lui 1995). La prima redactare ea avea 500 de pagini. La a doua 750. A treia a redus totul la puţinele certitudini care - în urma atâtor investigaţii - mai rămân. Renunţând la ambiţia de a fi vastă, ea se mulţumeşte a fi - dacă este – exactă”, mărturisea Radu Ciobotea. „Atât adevărul cât şi căutarea lui au loc, până acum, la lumina întunericului. Tot ceea ce am trăit si trăim este real, solid, dar nu se vede. Ne ciocnim, în jocul umbrelor, de noi înşine, spunându-ne că toată tragedia, toată păcăleala, toată harababura asta nu vor dura decât - în cel mai rău caz - până dimineaţă”. 

"Subiectul Revoluţiei este un subiect care ne-a obsedat încă din 1990. Iar cartea lui Radu Ciobotea a răspuns la câteva din marile întrebări. Prin mărturiile primite de la nişte oameni care nu ştiu să înfrumuseţeze un răspuns, cartea este emoţionantă dar şi onesta şi realistă" – mărturisea Vasile Popovici. 

“O carte de penitență – spune Marcel Tolcea. În primul rând, fiindcă autorul – cum, de altfel, a și mărturisit – a așezat mai departe stilistica reporterului sau a editorialistului rafinat și a îmbrăcat, cu de la sine voință, cămașa rugoasă a faptelor. În al doilea rând, fiindcă – așa cum îi șade bine oricărui jurnalist de rasă – Radu Ciobotea se ferește să formuleze cea mai firavă concluzie cu privire la diverse episoade ale Revoluției din 1989, dar, mai ales, la Revoluția în sine. Iar cronicarul acelor vremi, adică jurnalistul, să nu cadă în păcatul (românesc) al opiniei”. 

O carte care trebuie să fie în biblioteca oricărui (cel puţin) timişorean, aceasta poate fi găsită la librăria La Două Bufniţe din Timişoara.

Cine este Radu Ciobotea

Conferențiar universitar la Universitatea ”Aurel Vlaicu” din Arad, Radu Ciobotea a fost director adjunct la Institutul Cultural Român din Paris, consul la Consulatul General al României, Bălți (Republica Moldova), consilier diplomatic la Ambasada României la Paris. Absolvent al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Filologie, specializarea limbă și literatură română și franceză, Radu Ciobotea este, din septembrie 2004, doctor al Universității Babeș Bolyai, Cluj-Napoca și al Universității d’Artois, Arras (Franța). În 1999 a obținut o bursă în managementul de presă din partea Freedom House, cu aplicații practice în Washington și Milwaukee (SUA).

 

Ne puteți urmări și pe Google News