Radu Buzăianu: „Istoria se repetă în România, dar și mai important e că aceasta este ironică”

Radu Buzăianu: „Istoria se repetă în România, dar și mai important e că aceasta este ironică”

Jurnalist până în măduva oaselor, prezentatorul de la b1 TV, Radu Buzăianu, lansează în fi ecare seară, la emisiunea pe care o prezintă împreună cu Răzvan Zamfi r, critici dure îmbrăcate în umor fi n, asupra evenimentelor politice din România.

A parcurs toți pașii pentru a fi un jurnalist complet și s-a scăldat în toate apele care puteau să-l modeleze ca prezentator de emisiune de pamflet politic, deși colegul lui, Răzvan Zamfir, spune despre „Bună, România!” că „o fi emisiunea noastră un pamflet, dar nici politicienii nu sunt altfel. Deci cine a început?”. 

Inspirat de apariția revistei lunare Evenimentul Istoric și fascinat de subiectele pe care le-a găsit în interiorul ei, Radu ne-a spus care au fost momentele din trecutul României care l-au marcat și care i-au oferit o nouă viziune asupra vremurilor pe care le trăim: „Mi-a rămas în minte replica aceea cu care a ieșit Adrian Năstase din închisoare, că fiecare generație are senzația că lumea începe de la ea. De început știm de unde începe, de terminat încă nu e clar unde se termină.

Ce e simplu e să învățăm din parcurs, deci din istorie. Se schimbă elemente, pare că se schimbă vremurile, în mare se întâmplă mereu aceleași lucruri. Uneori într-o manieră mai dramatică, alteori mai stilizată. Dar se întâmplă aceleași lucruri, la fel”, spune prezentatorul. „Hai să ne uitam un pic la Lucrețiu Pătrășcanu”(n.r. 1900-1954; Ministru al Justiției în perioada 1944- 1948), începe Radu să povestească.

Radu Buzăianu a fost pasionat de istorie și de jocurile politice ale vremurilor trecute, jocuri care se aplică și astăzi în politica românească și pe care prezentatorul le comentează cu mult umor în emisiunea sa la de la B1 TV. Poate că aceasta este chiar și esența umoristică și pe alocuri tragică, faptul că istoria se repetă și rezultatele pot fi anticipate

Lucrețiu Pătrășcanu era ceva ce comuniștilor nu prea li se întâmplă, un intelectual care simpatiza cu ei. A făcut închisoare împreună cu Gheorghiu Dej înainte ca regimul lor să se instaleze. Într-un final, începe comunismul, Lucrețiu Pătrășcanu ajunge primul ministru al Justiției al acestui regim. El s-a ocupat ca justiția să ajungă ceea ce a fost în perioada comunistă. Cu el în frunte s-a judecat procesul trucat al lui Iuliu Maniu. Tot cu el a fost forțat Regele Mihai să abdice.

Ce e interesant de învățat din viața omului acestuia e finalul. Câțiva ani mai încolo a fost arestat, vreo șase ani, și într-un final executat chiar în maniera în care s-a petrecut procesul lui Iuliu Maniu, cu el ministru al Justiției. Un proces trucat și o sentință nebună, după care a fost executat. Să-l trecem și pe Gheorghiu Dej. Primul lider al României intrat în comunism. După oameni rămân faptele, dar mai ales replicile”, povestește Radu istoria într-o manieră sintetizată, răsfoind curios revista Evenimentul Istoric.

„În celebra întâlnire dintre Gheorghiu Dej și Tudor Arghezi, cel din urmă, chemat să i se prezinte destinul important al comunismului, a dat o replică ce încă mai trăiește. Văzând că Gheorghiu Dej vorbește despre comunism, dar fumează țigări americane, Arghezi i-ar fi spus: <​văd că una vorbim și alta fumăm​>.

E important că se repetă istoria, dar și mai important e că aceasta este ironică, cancerul de care a murit Gheorghiu Dej datorându-se cel mai probabil fumatului. Ar fi interesant nu doar să citim istoria, ci să și pricepem ceva din ea. Din istoria ultimilor 100 de ani, poate cea mai tare replică dată e cea a lui Petre Carp: <România are suficient noroc încât să nu aibă nevoie de politicieni>.

E ceva ce ni se potrivește până azi. Salut apariția revistei Evenimentul Istoric, fiind o poartă de deschidere către astfel de recapitulări ale celor mai interesante evenimente petrecute la noi, evenimente care, după cum bine vedeți, într-o manieră sau alta, se repetă”, a conchis prezentatorul.

Apocalipsa concurenței

Despre emisiunea pe care o prezintă de luni până vineri, Radu spune că „e ceea ce lipsește și încercăm să compensăm”. Nu se apleacă și spune direct că televiziunea de prime time și de breaking news a devenit prea dramatică: „Te uiți la televizor pe posturile de știri și ai impresia că ne-au închis într-un ospiciu. Totul e dramatic și toți vorbesc decisiv. Am să-l citez pe Sadoveanu: tot ce e solemn și profund, natura a hotărât că trebuie să fie și prost!

Cred că România are prea multe posturi de știri și în disperarea de a face oamenii să se uite la tine e concurența Apocalipsei. Cu toții se străduiesc să construiască ceva mai dramatic ca ceilalți. Și din tot ansamblul acesta, România pare un balamuc. De aceea, seara, pe b1, mai destindem un pic atmosfera. Nu suntem în stadiul în care să avem niște politicieni seriosi, despre care trebuie vorbit cu prestanță”, explică Radu într-un stil caustic.

„Ce mă deranjează însă cel mai mult în toata chestiunea, mai mult decât dramatizarea caraghioasă a unora, e politicianul speriat de conversație. Incapabil să poarte o discuție altfel decât una complezentă cu un moderator favorabil. De aceea unii vorbesc în partea lor de presă, doar cu publicul lor, ceilalți vorbesc în partea cealaltă, doar cu publicul consacrat lor. Bat așa la uși deschise, lucru care-i face cu atât mai caraghioși. Poate și de aceea România e ruptă în două.

Pentru că nicio tabară nu are curajul și capacitatea de a îndrăzni să cucearească și din publicul celorlalți. Și atunci noi, în emisiune facem un pic altfel. Îi sunam în direct, fără menajamente, bărbătește”, ne-a declarat Buzăianu