Dublu premiat de UNITER, regizorul Radu Afrim a iesit din nou la rampa cu o piesa lansata la sfarsitul acestei saptamani la Teatrul Odeon.

Pentru noua montare de la Odeon, regizorul Radu Afrim a ales „E doar sfarsitul lumii”, textul autorului francez Jean-Luc Lagarce, celebrat anul acesta in intreaga lume, din Lituania in Africa si din Brazilia in Germania.

Tot un spectacol regizat in 2006 la Odeon, „joi.megaJoy”, i-a adus lui Afrim al doilea Premiu UNITER la Gala din 23 aprilie, de la Sibiu. Pe primul il primise chiar in 2006, pentru „Plastilina”, montata la Ploiesti.

Pe langa distinctiile UNITER si aprecierile criticilor de teatru, de la Iulia Popovici la Magdalena Boiangiu, Afrim si-a facut multi fani, majoritatea tineri. Acestia umbla chiar dintr-un oras in altul ca sa-i vada spectacolele.

Admirat si controversat

In cei sapte ani de teatru de la absolvirea facultatii din Cluj, Afrim a reusit sa-si faca adepti fanatici. La premiere, primeste ovatii aproape la fel ca un star rock. Pe langa fani, are insa si critici constanti si ferventi, astfel ca piesele sale si chiar el insusi raman subiecte de controversa. Asa s-a intamplat si la recenta Gala UNITER, unde a intrat in rafala umoristica a lui Florin Piersic. Acesta l-a criticat pentru sacoul de un albastru intens si lucios pe care regizorul il purta si i-a reprosat  ca „nu este normal”.

Afrim prefera sa o vada drept o critica a cuiva din alta generatie. „De ce ar trebui sa vedem la Gala doar un peisaj trist cu artisti matusalemici, care abia mai urca treptele scenei sprijiniti de alti doi amici de generatie?”, se intreaba el retoric. „Sclipiciul din geaca mea ar fi putut inveseli putin atmosfera”. Pentru ca voia sa se imbrace chiar mai scandalos, s-a dat pe mana unui tanar designer vestimentar necunoscut. Cat despre anormalitatea pe care i-o reprosa Piersic, Afrim conchide: „A fi „anormal” ca artist mi se pare de bun-simt”.

„Prefer sa nu ascund nimic”

Traseul sau in teatru, pe care si-l doreste „anormal”, a inceput cu montari la Cluj si Targu-Mures. Intai a facut Facultatea de Litere, apoi, cat a fost student la Regie, a lucrat ca profesor. In spectacolele lui, ca „Trei surori”, la Sfantul Gheorghe (2003), „Mansarda la Paris cu vedere spre moarte”, la Cluj (2004) si „Inimi cicatrizate”, la Constanta (2006), corpurile actorilor exprima cel putin la fel de multe ca si vocile lor. Miscarile de pe scena stau in balanta cu textul, asa cum se intampla la noul spectacol, „E doar sfarsitul lumii”. 

Aici, actorii danseaza in momente pline de tensiune sexuala, in cele tragice, dar si in cele stupide, care arata claunii din personajele lor. Afrim isi pune personajele in situatii dificile, dar ele raman foarte umane, in tot ce au mai rau si mai bun. Regizorul reuseste sa faca asta prin jocurile in care-si pune personajele ca sa poata trece usor de la sublim la stupid si invers.

El spune ca, atunci cand regizeaza un spectacol, nu este altul decat acasa, in pat, sau pe strada. „Cand intru in teatru nu trec prin perii uriase care sa ma curete de tot ce sunt eu, precum masinile intr-o spalatorie auto”, explica el. In schimb, important pentru Afrim este „ca publicul sa iasa intors pe toate partile, spalat, plin de ganduri”.

Teatrul, o banda de „killeri”

La „E doar sfarsitul lumii”, regizorul a lucrat din nou cu actrita Rodica Mandache, recompensata si ea de UNITER pentru rolul facut in spectacolul lui, „joi.megaJoy”. Desi din generatii diferite, cei doi artisti fac echipa foarte buna. El recunoaste ca nu-si alege actorii pentru ca i-ar fi placut in spectacolele altor regizori. „Vreau sa-i descopar eu. E o mare bucurie, chiar daca apoi unii te tradeaza la modul grotesc. Mereu vin altii noi”, explica el.

Cat despre lumea teatrului, Afrim o compara cu: „O banda de „killeri” perfect organizata”, care, dupa ce te-a ucis, „isi arata fata ei sublima”. Lui ii raman insa in minte momentele cand rade cu actorii la repetitii, cate un gest sau o privire care-l emotioneaza. Ca regizor, este invitat sa monteze la teatrele din Bucuresti si din tara, iar asta-i da libertatea de a alege el insusi unde si cu cine lucreaza.

PIESA DE BACALAUREAT

Ultima vizita acasa

> Piesa „E doar sfarsitul lumii”, a lui Jean-Luc Lagarce, este povestea lui Louis (interpretat de Cristian Balint), tanar de 32 de ani care stie ca va muri peste un an. Astfel, el decide sa-si viziteze, dupa mult timp, familia.

> Gaseste o mama (Rodica Mandache) plicticoasa si sacaitoare cand prin dulcegarii, cand prin dadaceala. Un frate (Mihai Smarandache) care-si transforma gesturile brutale in glume. O sora naiva (Paula Niculita), care vrea sa plece si ea. Toti raman niste clauni in propriile drame.

> Autorul insusi a murit de SIDA in 1995, la 38 de ani, iar piesa este inclusa de anul acesta in programa pentru Bacalaureat din Franta.