Rădoi, aproape de un transfer la Inter

Rădoi, aproape de un transfer la Inter

Căpitanul Stelei este foarte aproape de un transfer la Internazionale Milano, anunţă Gazzetta dello Sport, care îl vede pe internaţionalul român drept un bun înlocuitor pentru Marco Materazzi, accidentat în urmă cu câteva zile.

Potrivit cotidianului italian, un oficial al clubului milanez, Andre Villas Boas, a fost prezent şi la meciul de prezentare al Stelei, 3-1 cu AS Roma.

Transferul are mari şanse de reuşită, având în vedere că impresarul lui Rădoi, Giovanni Becali, se află în relaţii foarte bune cu preşedintele de la Inter, Massimo Moratti. Becali şi Moratti au colaborat şi în trecut, la transferul lui Cristi Chivu de la AS Roma la Inter. Se vehiculează varianta unui împrumut pe şase luni, cu posibilitate de cumpărare la sfârşitul acestei perioade.

Presa sportivă din Italia crede că antrenorul interist Jose Mourinho trebuie să aleagă între Rădoi şi fostul fundaş al Romei, Matteo Ferrari, ultimul având avantajul că este liber de contract.

Ne puteți urmări și pe Google News