Jurnalele televizate și ziarele chineze abundă de reportaje și relatări despre violențele care au cuprins America. China a turat la maximum toate motoarele propagandei.
Războiul de propagandă declanșat de China împotriva SUA, după moartea lui George Floyd, este o tentativă stângace a Beijingului de a se răzbuna pe Washington pentru că a susținut manifestațiie de la Hong Kong, afirmă o analiză Gatestone Institute.
La apogeul manifestațiilor de la Hong Kong (foto), anul trecut, un număr de politicieni americani cunoscuți, din ambele tabere politice, și-au exprimat sprijinul pentru protestatari.
În noiembrie, Donald Trump, sfidând apelurile Chinei, a promulgat două proiecte de lege care susțineau manifestațiile.
Militanții din Hong Kong s-au bucurat și de sprijinul președintei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, care a calificat manifestațiile drept un „spectacol magnific”.
Mai recent, secretarul american de stat, Mike Pompeo, a sărit în apărarea celor 7,5 milioane de locuitori din teritoriu, după ce Partidul Comunist Chinez a impus unilateral noi măsuri de securitate care au minat statutul semi-autonom al Hong Kongului, amintește analiza citată.
„Statele Unite susțin poporul din Hong Kong în lupta sa împotriva negării tot mai puternice (de către China) a autonomiei care i-a fost promisă”, a declarat Pompeo la sfârșitul lunii trecute.
Secretarul de stat a anunțat că teritoriul nu va mai beneficia de un statut special în virtutea legii americane, o măsură care ar putea reprezenta un impact negatic suplimentar asupra statutului Hong Kongului, de placă turnantă financiară majoră, sporind astfel presiunea asupra unei economii deja greu încercate, cum este cea a Chinei.
Poziția din ce în ce mai categorică a Statelor Unite față de Hong Kong nu a picat bine Chinei, iar președintele Xi Jinping a continuat să promoveze noua legislație de securitate, în ciuda protestelor americane.
Pentru a încerca să preia din nou inițiativa, liderii comuniști de la Beijing încearcă acum să exploateze tulburările sociale din Statele Unite, izbucnite după moartea lui George Floyd, lansând o puternică ofensivă propagandistică și a-și apăra propriile intervenții agresive de la Hong Kong.
Presa de stat chineză a acuzat Washingtonul că are un „dublu standard”, susținând manifestațiile anti-chineze de la Hong Kong și criticând nerespectarea de către China a drepturilor omului, în timp ce Washingtonul face cu greu față manifestațiilor anti-rasiste din America.
Într-o tentativă de a prezenta China drept o putere mai stabilă decât Statele Unite, canalele de televiziune și ziarele chineze, dirijate de stat, au difuzat imagini dure de la manifestații, insistând asupra scenelor de violență și jafurilor, arată analiza Gatestone.
Media din China afirmă că cetățenii chinezi au salutat tulburările, insistând că revoltele sunt o răsplată pentru sprijinul acordat de administrația Trump manifestanților din Hong Kong.
În același timp, activiștii PCC i-au vânat pe politicienii americani, prin acțiuni de „trolling” pe rețelele sociale, iar agenția de presă de stat Xinhua a ironizat-o pe șefa Democrată a Camerei Reprezentanților, afirmând că tulburările actuale din America sunt „frumosul spectacol al lui Pelosi”.
Campania de propagandă a Beijingului de a asimila manifestațiile din America cu cele din Hong Kong a provocat o reacție dură a lui Pompeo: „Ca în toate dictaturile din istorie, nici un mesaj nu este suficient de obscen câtă vreme servește poftei de putere a Partidului. Această propagandă ridicolă nu poate păcăli pe nimeni.”
Accentuarea propagandei și a informațiilor false, în legătură cu pandemia de COVID-19 și cu moartea lui Floyd, s-ar putea să se dovedească contraproductivă pentru Beijing.
La începutul pandemiei, numeroase organisme mondiale erau gata să acorde Chinei prezumția de nevinovăție, deși persistau numeroase îndoieli legate de rolul său în apariția și răspândirea bolii.
Cu cât China încearcă mai mult să-și acopere urmele în ce privește pandemia, continuând să se dedea la campanii de propagandă flagrante împotriva rivalilor săi geopolitici, cu atât Beijingul va fi mai izolat, afirmă analiza Gatestone.
Există deja în Europa semne de înăsprire a atitudinii față de Beijing. Premierul britanic Boris Johnson, care a provocat mânia Washingtonului la începutul acestui an, continuând un acord comercial cu uriașul chinez Huawei, a anunțat acum că va reexamina decizia și că intenționează să adopte un pachet legislativ care să limiteze capacitatea Chinei de a investi în companiile britanice.
Și Uniunea Europeană pare să fi decis să înfrunte Beijingul, exprimându-și opoziția față de planurile chineze de a înăspri regulile privind administrarea internetului, pentru a fi pe măsura înclinațiilor totalitate ale regimului.
Toate acestea arată că, dacă Beijingul continuă să folosească propaganda și știrile false pentru a ataca Statele Unite și pe aliații săi, conchide Gatestone Institute, este foarte posibil ca într-o zi să regrete amarnic că a politizat moartea unui negru din Minnesota.