Radare rusești capabile să bruieze sateliții de spionaj americani au fost depistate în estul Ucrainei

Misiunea specială de monitorizare a OSCE în Ucraina (SMM) a dat publicității o fotografie cu sisteme moderne de bruiaj, de proveniență rusească, în estul Ucrainei.

Într-o declarație a Misiunii Speciale de Supraveghere OSCE, se afirmă că un sistem modern de  culegere de informații și de bruiaj a fost observat lângă localiatatea Yuzhna-Lomuvatka (la 60 km vest de orașul Luhansk).
"Un mini-UAV SMM a reperat un sistem automat de bruiaj (R-330Zh, Zhitel) pe un transportor Kamaz-4310, precum și un complex de bruiaj radio-electronic (Tirada-2) lângă Yuzhna-Lomuvatka (la 60 km vest de Luhansk)” se afirmă în declarație.
Platforma online Inform Napalm OSINT din Ucraina a făcut referire, în repetate rânduri, la sistemele rusești SIGINT folosite în regiunea ocupată Donbas din estul Ucrainei.
Este de remarcat faptul că, deși sistemul R-330Zh a mai fost reperat în Ucraina, prezența acolo a complexului Tirada-2, mai modern, este o adevărată surpriză.
Tirada-2 este unul dintre cele mai moderne sisteme de acest fel, folosite de armata rusă. Este vorba de un sistem militar de bruiaj specializat în dezactivarea sateliților de comunicații. Unii experți consideră că armata rusă folosește acest sistem pentru a contracara dronele americane de înaltă altitudine Global Hawk, care au fost reperate în mai multe rânduri în timp ce efectuau misiuni de spionaj de mai multe ore, în Ucraina de est.
"Dezvoltarea acestui sistem a început în anul 2001, dar publicul a fost anunțat pentru prima dată în anul 2017. În august 2018, în cadrul Forumului Armatei-2018, a fost semnat un contract de furnizare a Ministerului Apărării al Rusiei cu aceste sisteme militare electronice moderne, ele fiind deja testate în aceeași toamnă", susține  site-ul InformNapalm OSINT din Ucraina.
Și agenția rusă de știri RIA Novosti a publicat un reportaj potrivit căruia sistemele Tirada-2 vor intra în serviciul Sectorului Militar Central în cursul anului 2019.