Un ministru din mandatul lui Nicolas Sarkozy intră în guvernul condus de Gabriel Attal

Un ministru din mandatul lui Nicolas Sarkozy intră în guvernul condus de Gabriel AttalRachida Dati intră în Guvern. Sursa foto: Santamaradona | Dreamstime.com

Rachida Dati, ministru al Justiției în mandatul fostului președinte Nicolas Sarkozy, a fost numită la Ministerul Culturii în noul Guvern francez condus de Gabriel Attal.

Rachida Dati este o personalitate deosebit de cunoscută în Franța, iar prin această numire Macron adoptă o abordare diferită față de tendința anterioară de a promova tehnocrați în poziții-cheie. El arată astfel că se pregătește pentru confruntările politice dinaintea alegerilor pentru Parlamentul European din iunie.

Această alegere marchează și o orientare mai pronunțată spre dreapta a guvernului său, indicând clar intenția de a se opune partidelor de extremă dreapta care câștigă teren înaintea alegerilor ce vor avea loc în doar cinci luni.

Rachida Dati intră în Guvern, ca ministru al Culturii

„Este o lovitură politică uriaşă, nimeni nu se aştepta la aşa ceva”, a declarat Roselyne Bachelot, fost ministru al culturii în perioada preşedintelui de dreapta Sarkozy.

„Este extrem de combativă, este cunoscută şi este populară printre oamenii de rând”, a spus Bachelot la BFMTV.

Anunțarea primului set de miniștri joi, inclusiv numirea europarlamentarului Stephane Sejourne în funcția de ministru de Externe, vine după ce Macron l-a desemnat la începutul acestei săptămâni pe Gabriel Attal, o figură politică în plină ascensiune, în calitate de prim-ministru.

Rachida Dati, în vârstă de 58 de ani, cu origini nord-africane, deținea anterior funcția de lider al opoziției conservatoare în Consiliul Primăriei Parisului.

Emmanuel Macron

Emmanuel Macron. Sursa foto: EPA/GONZALO FUENTES

Prin această mișcare, Macron pare să elimine și un posibil rival în cursa pentru cucerirea capitalei, care este în prezent controlată de socialiști.

Dati a fost exclusă din rândul Republicanilor imediat după

Imediat ce a fost confirmată participarea sa în cabinetul lui Attal, Rachida Dati a fost exclusă din rândul Republicanilor, partidul său de dreapta.

Partidul condus de Eric Ciotti a declarat cu regret că acceptă consecințele alegerii sale: „Suntem în opoziție, așa că suportăm, cu regret, consecințele opțiunii ei”.

Premierul Gabriel Attal a descris-o pe Rachida Dati drept o femeie ce nu trece neobservată și s-a declarat fericit în legătură cu numirea sa la Cultură. Mai mult, el a pledat pentru „prezumția de nevinovăție” a acesteia, având în vedere că e cercetată pentru fapte de corupție.

Gabriel Attal,

Gabriel Attal, noul premier al Franței. Sursa foto: Instagram

Rachida Dati, primar al arondismentului 7 din Paris, se confruntă cu o anchetă în curs din 2021, în legătură cu acuzații de corupție și trafic de influență în cadrul serviciilor sale de consultanță pentru fostul director general al companiei Renault-Nissan, Carlos Ghosn.

Cu toate că a recunoscut că a primit 900.000 de euro în decurs de trei ani (2009, 2010, 2011) de la Renault, ea neagă însă că ar fi desfășurat activități de lobby la Bruxelles în numele companiei.

Rachida Dati primea 1.000 de euro pe oră, pentru consultanța pe care o făcea

La un onorariu de 1.000 de euro pe oră, Rachida Dati a admis că a primit 300.000 de euro pe an, adică pentru 300 de ore de muncă, ceea ce reprezintă aproximativ două luni pe an, în cadrul acestei activități.

Conducerea Renault, succesoarea lui Carlos Ghosn, a fost entitatea care a sesizat justiția. Inițial, Rachida Dati a fost considerată martor asistat, însă ulterior a fost plasată sub incidența unei anchete.

În cursul anului trecut, autoritățile au efectuat percheziții la Primăria arondismentului 7 din Paris și la domiciliul Rachidei Dati în legătură cu eliberarea lui Tayeb Benabderrahmane.

Acesta este un lobbyist care a fost închis în Qatar pentru mai multe luni, fiind ulterior eliberat în urma încheierii unui acord de confidențialitate, potrivit News.ro.