Premierul Marcel Ciolacu a efectuat vineri, 28 iulie, o vizită de lucru în Tulcea. În cadrul acesteia, a vorbit despre sistemul RO-ALERT și despre necesitatea de a regândi un sistem de alertă mult mai rapid. Șeful Executivului a făcut declarații și despre modul în care s-a intervenit la inundațiile din această regiune.
Marcel Ciolacu, premierul României, a efectuat vineri, 28 iulie, o vizită de lucru în Tulcea, zonă afectată de inundații. Cu această ocazie, șeful Executivului a vorbit despre sistemul RO-ALERT. Deși susține că este lăudabil că țara noastră are un astfel de sistem, el precizează că evenimentele din ultima perioadă ne demonstrează că este insuficient.
Premierul consideră că statul ar trebui să regândească acest sistem, fiind nevoie de unul mult mai rapid.
„Am avut o întâlnire cu tot grupul care constituie situaţiile de urgenţă, împreună cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean. La Tulcea, ştim foarte bine, e un caz fericit. Chiar i-am felicitat pentru rapiditatea intervenţiei. E un lucru evident. Există modificări climatice de fond, nu de formă, nu numai în România, în întreaga lume. Avem un sistem RO-ALERT, un lucru foarte lăudabil, dar viaţa şi evenimentele ne demonstrează că este insuficient.
De aceea, avem şi fonduri europene la dispoziţie să regândim la nivel naţional un sistem de alertă mult mai rapid. Fiindcă aici este marea problemă. Se întâmplă aceste evenimente într-un timp mult mai scurt decât se întâmplau şi cu o frecvenţă mult mai mare, categoric, decât se întâmplau până acum. A trebuit ca statul să găsească resursele şi sistemul cel mai adaptat. Categoric, aici, vorbim de ceva mult mai amplu prin satelit, ş.a.m.d. Dar nu sunt lucruri imposibile, pentru că, repet, este un fenomen care se regăseşte în întreaga lume şi mai ales în Europa”, a declarat Marcel Ciolacu în cadrul conferinței de presă.
Marcel Ciolacu vrea un sistem de alertă mai rapid
La scurt timp după conferința de presă susținută la finalul ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență Tulcea, șeful Executivului a făcut o postare și pe rețelele de socializare în care spune că România are nevoie de un sistem de alertă mult mai rapid, mai ales în zonele de risc.
„Provocările climatice din ultima vreme, cu fenomene meteo care se produc foarte rapid și au potențial devastator, ne obligă să ne gândim la soluții și mecanisme noi.
Din fericire aici, la Tulcea, autoritățile locale s-au implicat imediat astfel încât pericolul a fost înlăturat. Însă în alte zone ale țării situația a fost într-adevăr dramatică.
De aceea, nu mai putem fi doar reactivi, trebuie să investim masiv în zona de prevenire, de alertare timpurie a autorităților locale și a populației, mai ales în zonele de risc”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina personală de Facebook.