Parlamentul catalan a votat numirea lui Quim Torra la preşedinţia Cataloniei. El va fi preşedintele Generalitat de Catalunya (formaţiune politică a comunităţii autonome catalone).
Candidatura fusese propusă joi de către preşedintele destituit al Cataloniei, Carle Puigdemont. Sâmbătă, el nu reuşise să adune majoritatea absolută de 68 de voturi din 135 după un prim tur de scrutin.
Pentru cel de al doilea tur, organizat ieri, el nu avea nevoie decât de o majoritate relativă. Torra a obţinut deci acelaşi scor: 66 de voturi pentru, 65 contra şi 4 abţineri. Partidul de extremă stânga, CUP, a hotărât să se abţină de data aceasta. Editor, de 55 de ani, nou venit în politică, Quim Torra promite să continue ''să construiască un Stat independent'' al Spaniei.
''Traiască Catalonia liberă!'', s-a lansat el după alegere promiţând să muncească ''fără odihnă'' la construirea unei Republici independente. El a recunoscut că mandatul său nu va fi decât ''provizoriu'', până la o eventuală reîntorcere a lui Carles Puigdemont care aşteaptă în Germania ca Justiţia să se pronunţe asupra unei cereri de extrădare a Madridului, notează L'Echo.