În anii '30, a format o alianță contra naturii cu Hitler sub care au devenit parte a elitei culturale din cel de-al treilea Reich. Acordul a permis societății secrete să-și protejeze propriul statut și i-a conferit mișcării naziste a lui Hitler un suport ezoteric și, a oferit, de asemenea, proiectului nazist, un sentiment de legitimitate istorică.

Quedlinburgerii puteau fi găsiți pe poziții de vârf în multe instituții din epoca nazistă, în special în temutul Waffen SS. Mulți erau apropiați de Hitler.

Fără îndoială că unii Quedlinburgeri au fost implicați în crime teribile de război. Roman Furmaniak susține, totuși, că majoritatea încercărilor de asasinat asupra lui Hitler au venit din partea membrilor grupului societății secrete.

La sfârșitul războiului, mulți au fugit în Argentina, Chile și SUA. Cu toate acestea, unii au rămas în Germania pentru a continua să lupte, să reconstruiască Germania.

Ofițerii patrioți ai SS Waffen au planificat în așa fel ca să continue lupta prin orice mijloace, inclusiv cu industrializarea Germaniei și arme ale păcii.În timp ce Wehrmacht și Luftwaffe au capitulat din lipsă de suport logistic, material, Waffen SS nu a avut nevoie de bani pentru a continua lupta, pentru că-i avea!

Furmaniak spune că moștenitorii jurnalului de război, copiii și nepoții acestor ofițeri din SS Waffen vor să transmită jurnalul și alte documente autorităților poloneze ca un act de bună voință, ca o scuză târzie pentru crimele de război comise de naziști.

El spune că urmașii ofițerilor din timpul WW2 vor ca darul să facă parte din moștenirea lumii. Ei doresc ca orice obiecte găsite să fie returnate proprietarilor lor de drept, dar că nu vor nimic pentru ei înșiși.

Au văzut cum povara trecutului și marile secrete au atras asupra lor un puternic efect psihologic.

Copiii au văzut pagubele pe care povara războiului le-a făcut familiilor lor și nu vor să moară sub blestemul nazismului. Vor să fie feriți de vraja nazismului și de răul de care sunt capabili nemții, spune Furmaniak.

Ei văd jurnalul de război și alte documente un fel de catharsis pentru a lăsa în urmă traumatisme din trecut. Ei doresc să fie o punte care să unească polonezii și germanii.

„I-am auzit spunând de nenumărate ori că, dacă jurnalul ne împarte și nu ne unește, vor aștepta până când societatea este gata”, a spus el.

Fundația susține că autenticitatea jurnalului a fost confirmată de trei dintre cele mai importante instituții germane în acest domeniu. Totuși, acest lucru se limitează la confirmarea faptului că jurnalul însuși și creionul autorului datează de pe vremea celui de Al Doilea Război Mondial și nu face niciun comentariu asupra veridicității conținutului jurnalului.

Furmaniak spune că o parte din jurnal și alte documente au fost puse la dispoziția autorităților poloneze.

Un comentariu făcut de Magdalena Tomaszewska de la Centrul de Informații al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național Polonez a mers doar până a spune că ministerul nu a putut încă să confirme autenticitatea jurnalului.

L-am sunat pe George Pihełski, prietenul meu polonez, ne știm de 40 de ani, ca să aflu că a avut un accident de mașină cu mai multe oase fracturate, dar că acum este bine. George, George, întotdeauna ai condus de parcă erai la Formula 1! După câteva experiențe cu el ca șofer, la Singapore, nu m-am mai suit în mașina lui. Nu că mi-ar fi fost frică, îmi place viteza, dar aveam multe lucruri importante de rezolvat și trebuia să ajung teafăr la destinație! Așa că, acum, ca să verific informația, am recurs la alt prieten, la Mieczysław Gocuł, un militar, acum în rezervă, este născut în aceiași zi cu mine, dar este muuult mai tânăr, ne-am făcut de vreo două ori ziua împreună. Și am jucat bridge, este un foarte bun jucător, de genul lui Omar Shariff. O să transmit la Club ce mi-a spus Mieczy, cred că nu o să le placă.

 

Apoi cred că o să arunc melcii peste gard, ușor, cu grijă, să nu se spargă. Cațelușele mele îi cam vânează, din spirit de aventură, probabil, că sunt grăsuțe de se rostogolesc de mâncare bună și multă. Ce vreți, sunt căței, nu academicieni!

 

Acestea fiind zise ma duc să răspund la corespondență, este imensă, pe subiectele Țării Luanei și a bombelor atomice ale României. Știți unde să scrieți, numai la dom.profesor@gmail.com, dar lăsați pe mâine, este o altă zi!