Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va face totul pentru apărarea preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, împotriva poziţiei preşedintelui american Donald Trump care a afirmat că ar exista pericolul ca Rusia să invadeze Columbia. La întâlnirea recentă de la Beijing dintre Vladimir Putin şi Xi Jinping aceştia au catalogat drept inacceptabile presiunile Statelor Unite în sensul înlăturării Administraţiei din Venezuela. De asemenea, China, Turcia, Cuba şi Siria îl susţin pe Nicolas Maduro, potrivit agenţiei de presă Tass.
„În privinţa situaţiei din Venezuela, Vladimir Putin şi Xi Jinping au subliniat că este total inacceptabil ca cineva să încerce să înlăture autorităţile dintr-un stat terţ, să încerce utilizarea forţei şi aplicarea de presiuni internaţionale ilegale asupra unui stat suveran cu scopul schimbării conducerii", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
În acest context, Vladimir Putin şi Xi Jinping au argumentat că poporul Venezuelei trebuie să decidă în mod independent asupra viitorului naţiunii.
Statele Unite au acuzat Rusia de „comportament inconştient" din cauza trimiterii de trupe şi echipamente militare în Venezuela. Două avioane militare ruse au aterizat recent în Venezuela, transportând trupe şi echipamente. Conform unor surse, în Venezuela au fost trimişi aproximativ 100 de militari ruşi.
Preşedintele american, Donald Trump îl recunoaşte ca preşedinte interimar al Venezuelei pe Juan Guaidó şeful Adunării Naţionale din Venezuela.
În Europa, poziţiile ţărilor membre ale Uniunii Europene, poziţiile sunt împărţite. Dacă România este de partea SUA, alte ţări precum Italia şi Grecia au semnalat că nu îl vor recunoaşte pe liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, drept preşedinte interimar, avertizând că trebuie evitat un război precum cel din Libia.