Putin va putea rămâne la putere până în 2036

vladimir putin

Președintele rus a semnat luni (5 aprilie) o lege care îi permite să candideze pentru două noi mandate prezidențiale și care îi garantează imunitatea pe viață.

Pentru presa internațională, Vladimir Putin ar putea astfel să încerce să scape de urmărire penală sau să-și modeleze propria ieșire.

Luni, Vladimir Putin a resetat contorul la zero: la conducerea țării din 2000, șeful Kremlinului tocmai a promulgat un text care îi permite să candideze pentru două noi mandate prezidențiale, deschizând astfel calea pentru menţinerea sa la Kremlin până în 2036. Această lege a fost adoptată definitiv de Parlament în martie.

Putin ar fi trebuit, teoretic, să se retragă la sfârșitul mandatului său actual în 2024, deoarece legea rusă nu îi permite unui președinte să îndeplinească mai mult de două mandate consecutive. Dar, potrivit noii legi, "această restricție nu se aplică celor care au deținut funcția de șef al statului înainte de intrarea în vigoare a amendamentelor la Constituție" aprobate prin referendum în 2020. Prin urmare, Vladimir Putin și fostul președinte Dmitri Medvedev pot candida de încă două ori pentru preşedinţia ţării, conchide site-ul rus independent Meduza.

"Dacă va fi ales de fiecare dată, [Putin] va putea rămâne președinte până în 2036, depășind astfel recordul lui Iosif Stalin de longevitate la putere", notează "Moscow Times".

"O lege care îi acordă președintelui viața eternă", a ironizat pe Twitter Evgheni Roizman, un detractor al Kremlinului și fost primar al Ekaterinburgului. Echipa adversarului închis, Aleksei Navalnîi a reacționat, postând un videoclip datând din anii 2000 în care Vladimir Putin spunea că se opune ca un președinte să poată rămâne la putere mai mult de două mandate.

"Potrivit unor analiști, această lege nu înseamnă neapărat că Putin încearcă să rămână președinte", notează la rândul său corespondentul "The Guardian" din Rusia, Andrew Roth. Este posibil ca el "să încerce pur și simplu să evite să devină o rață șchioapă și să provoace o luptă pentru putere în ultimul său mandat".

Această nouă lege îi oferă "posibilitatea de a-și modela propria ieșire", în cazul în care alege să nu mai candideze la realegere în 2024, explică jurnalistul Hubert Seipel într-un interviu acordat RedaktionsNetwerk Deutschland.

Cu toate acestea, "Putin şi-a luat obiceiul de a rămâne la putere ori de câte ori s-ar fi putut retrage şi numi un succesor", notează Andrew Roth. "Unii cred că nu a găsit o modalitate de a transfera puterea, asigurându-se în același timp că el și familia sa rămân în siguranță odată ce se va retrage". Noua lege îi conferă, de asemenea, lui Vladimir Putin, precum și fostului președinte Dmitri Medvedev, "o imunitate pe viață împotriva eventualelor proceduri legale", mai amintește jurnalistul de la "The Guardian".

Traducere: Rador