După ce Japonia a achiziționat sisteme anti-balistice americane, spre nemulțumirea liderului rus, Vladimir Putin, Kremlinul anunță o măsură care ar putea crește dramatic tensiunile în arhipelagul nipon.
Dmitri Medvedev, prim-ministrul Rusiei, a aprobat joi noapte prin decret desfăşurarea de avioane militare ruseşti pe o insulă disputată din apropierea Japoniei. Militarizarea Orientului Îndepărtat este, astfel, accelerată, într-un moment în care Putin și administrația sa nu privesc cu ochi buni creșterea influenței militare americane în zonă, potrivit agerpres.ro.
Prin decret, Medvedev permite Ministerului rus al Apărării să se folosească un aeroport civil pe Insula Iturup, aşa cum este cunoscută în Rusia, sau Etorofu, denumirea în japoneză, pentru avioanele sale militare.
Insula este una dintre cele patru confiscate de forţele sovietice la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Revendicările nu sunt nici pe departe rezolvate, având în vedere că Rusia și Japonia nu au semnat nici acum tratatul de pace care să consemneze încetarea conflictului.
Zona disputată sa află în largul coastei de nord-est a prefecturii Hokkaido.
Mișcarea reaprinde tensiunile în zonă, într-o dispută în cursul căreia Moscova şi-a desfăşurat unele dintre cele mai noi sisteme defensive de rachete în insule şi intenţionează să construiască acolo o bază navală, continuând, totodată, discuţiile privind disputa teritorială.
Peste doar câteva zile, viceminiştrii de externe ai celor două state urmeză să discute despre cooperarea privind insulele disputate.
Mișcarea Moscovei vine într-un moment când Putin se arată îngrijorat că Tokyo permite Statelor Unite să-i folosească teritoriul ca bază pentru o instalaţie militară americană în Asia de Nord sub pretextul de a contracara regimul lui Kim Jong-un.
Nu este clar dacă Rusia va desfăşura permanent avioanele de război în insula disputată, unde se afla o bază aeriană sovietică din timpul Războiului Rece, sau dacă îi va utiliza aeroportul doar când este necesar.
Sursa: AGERPRES