O impresionantă forță navală a Flotei Nordului, în frunte cu nava-amiral „Piotr Veliky”, a început cel mai mare exerciți din acest în Marea Barents.
Crucișătorul Petru cel Mare, cu o lungime de 252 de metri, a plecat, la 7 iulie, din cartierul general al Flotei Nordului, Severomosk, alăturându-se rapid unei puternice armada de peste 30 de nave, inclusive submarine și nave de suținere.
Printre ele se află și crucișătorul lansator de rachete Mareșal Ustinov, a informat Flota Nordului.
În plus, peste 20 de avioane și 40 de piese de armament ale apărării aeriene, rachete de coastă și unități de artilerie sunt angajate în acest exercițiu.
Manevrele sunt conduse de vice-amiralul Aleksandr Moiseev. Potrivit vice-amiralului, exercițiul este cel mai mare din acest an pentru Flota Nordului. Va fi inclusă o gamă largă de antrenamente diverse, inclusiv exerciții tactice și trageri de rachete, artilerie, torpile și alte tipuri de arme.
Pe mare, crucișătoarele Petru cel Mare și Mareșal Ustinov au efectuat „exerciții privind neutralizarea pozițiilor de coastă inamice”.
A doua zi, cele două nave cu sprijinul aviației (aparateTu-22M3) au tras cu rachete de croazieră Granit și Vulkan în ținte inamice simulate, au informat forțele navale ruse.
În același timp, bombardiere supersonice au lansat rachete aer-sol asupra acelorași ținte, de la 400 km distanță
Navele care iau parte la exercițiu sunt dispersate pe o suprafață mare, de 250.000 de kilometri pătrați. Potrivit reprezentanților forțelor armate, navele civile și aeronavele din regiune au fost informate.
Într-un comentariu, vice-amiralul Alexandr Moiseev a explicat că „grupul de forțe diversificate a efectuat o serie de exerciții privind sprijinul forțelor nucleare strategice ale flotei, căutarea și eliminarea submarinelor inamice simulate, angajamentele tactice și mijloacele de atac ale grupurilor navale inamice, protecția zonelor de coastă, protecția comunicațiilor navale, protecția activității economice maritime”.
Într-un interviu acordat ziarului ministerului rus al Apărării, Krasnaia Zvezda, comandantul Flotei Nordului a anunțat, la începutul lunii iunie, că anumite părți ale exercițiului se vor tine și în Marea Norvegiei.
El a mai subliniat că toate manevrele „sunt de natură defensivă și nu sunt îndreptate împotriva nimănui”.
Cu toate acestea, Alexandr Moiseev a subliniat că „acțiunile forțelor noastre sunt planificate ținând cont de situația internațională”.
Totuși, Norvegia a precizat că nu este informată de planurile marinei ruse.
„Nu suntem informați despre un asemenea exercițiu via canalele oficiale”, a declarat purtătorul de cuvânt Joint Head Quarters din Norvegia, Jørn Hammarbeck.
Flota nordică rusă a vizat, în mod tradițional, Marea Barents ca parte a zonei sale de pregătire. Cu toate acestea, în ultimii ani, forța navală și-a extins din ce în ce mai mult activitățile de instruire către vest, în zone precum Marea Norvegiei.
Este al treilea an consecutiv în care Marina Rusă s-a antrenat cu nu mai puțin de 30 de nave în apele nordice.
„Este un exercițiu în care Rusia încearcă să-și protejeze teritoriul și interesele, prin implementarea de nave, submarine și aeronave pentru a împiedica NATO să funcționeze în regiune”, au estimat reprezentanții apărării norvegiene.
Foto: mil.ru