Agenția de cercetare și dezvoltare a Pentagonului reia conceptul de portavion zburător, proiectul „Gremlins”.
În anii '30, Marina SUA a avut ideea de a folosi dirijabile rigide care ar putea transporta avioane Curtiss F9C Sparrowhawks și să pună în aplicare un „cuib de spioni”, ceea ce le-a permis să observe de la înălțime situația de pe teren.
În acest sens, două dirijabile, USS Macon și USS Akron, au fost construite și puse în serviciu. Însă au fost pierdute accidental.
Ideea a fost însă reluată de DARPA, agenția de cercetare și dezvoltare a Pentagonului, care a lansat, în 2014, conceptul de „portavion zburător”, bazat pe un avion de transport Hercules C-130, platformă de pe care se puteau lansa și recupera drone.
„O astfel de abordare ar extinde considerabil gama de mini-drone, ar îmbunătăți securitatea globală și ar oferi, la costuri minime, capacități revoluționare în materie de informații, supraveghere și recunoaștere", aprecia, la vremea respectivă, DARPA.
Roiuri de drone
Pe de altă parte, pentru specialiștii programului „Gremlins” se punea chestiunea folosirii dronelor în zbor în formație, așa zisele „roiuri de drone”. Un concept aflat la vârful cercetării marilor armate ale lumii: aparate zburătoare care să evolueze conectate și interconectate.
Destinate să efectueze „diferite misiuni” în funcție de sarcină (informații, recunoaștere, sprijin aerian, etc), dejucând capacitățile unui potențial adversar, aceste aparate sunt mai ieftine ca avioanele de luptă și pot fi folosite în mai multe rânduri.
„Capacitatea de a trimite un număr mare de sisteme aeriene mici, fără pilot, având posibilitatea de a se coordona, va oferi forțelor americane o flexibilitate operațională la un cost mult mai mic decât cel disponibil cu platformele all-in-one, în special dacă pot prelua aceste sisteme fără pilot în zbor pentru reutilizare ", a declarat un oficial DARPA în 2015.
Test ultrasecret în deșert
Apoi, în mai 2018, programul Gremlins a intrat în faza a treia, după atribuirea unui contract companiei Dynetics, aflată în fruntea unei echipe formate în special de specialiști de la Kratos UAS (însărcinați cu dezvoltarea dronei X-61A Gremlins), de la Sierra Nevada Corporation (sisteme de navigație) și de la Airborne Systems, informează Opex 360.
În noiembrie anul trecut, un prim test al dronei X-61A Gremlins a fost făcut în SUA, la Dugway Proving Ground, în apropiere de Salt Lake City (Utah). Misiunea a avut loc în secret total. DARPA a anunțat abia în 17 ianuarie acest test.
Testul a constat în eliberarea, în aer, unei drone X-61A Gremlins, fixată anterior de un avion C-130 Hercules, pentru a culege date. Testul a fost reușit, chiar dacă drona a fost pierdută în momentul recuperării, din cauza unei probleme cu parașuta de securitate.
Fără panică pentru cei de la DARPA: „recuperarea dronei nu era în program în cadrul acestui test”, a informat agenția Pentagonului.
DARPA a precizat că acest test a permis „validarea lansării dronei de pe un aparat C-130, deschiderea aripilor, demarajul motorului la rece, verificarea sistemelor de control aerian și la sol și performanțele legăturii fluxului de date”.
Cinci exemplare de done X-61A Gremlins au fost deocamdată construite.
Abia așteptăm să o oferim Apărării
X-61A „a funcționat bine, ceea ce confirmă că suntem pe drumul cel bun. Suntem încrezători pentru viitor ”, a spus Scott Wierzbanowski, directorul programului Gremlins la DARPA.
„Acest test în zbor confirmă toate lucrările de concepție tehnică, analizele și testele la sol pe care le-am făcut în cursul ultimilor ani”, a declarat Brandon Hiller, responsabil al dezvoltării dronei X-61A.
„Datele ( de telemetrie a zborului) sunt conforme cu previziunile noastre. Echipa noastră a făcut o treabă excelentă pentru ca primul zbor al acestui aparat unic să fie făcut într-un timp atât de scurt. Suntem nerăbdători să oferim această nouă capacitate departamentului Apărării”, a adăugat el.
Potrivit DARPA, un al doilea test este prevăzut la primăvară.