Putin trece la alt nivel pentru fiica sa. „Cadou” de 600 de milioane de dolari

Russian President Vladimir Putin watches an aerobatics team performance at the opening ceremony of the MAKS-2017 (the International Aviation and Space Show) in Zhukovsky, outside Moscow, Russia, Russia, Tuesday, July 18, 2017. (Alexei Nikolsky, Kremlin Pool Photo via AP)

Maria Vorontsova, fiica președintelui rus Vladimir Putin, a dezvăluit că este unul dintre acționarii celui mai mare centru medical privat care se construiește în țara sa, valoarea proiectului fiind de peste 600 de milioane de euro.

Vladimir Putin nu are nicio limită atunci când vine vorba să-și îndeplinească ambițiile, iar căpătuirea fiicelor sale este, cu siguranță, una dintre acestea. Chiar dacă s-a chinuit ani la rândul să le țină ascunse de ochii presei, președintele rus a hotărât că acest lucru nu mai este necesar.

În acest context, Maria Vorontsova, fiica cea mare a lui Putin, a acceptat să acorde un interviu pentru un post al televiziunii de stat din Rusia, acolo unde a dezvăluit și care este proiectul la care lucreză.

Conform declarațiilor femeii de 33 de ani, aceasta este acționar la cea mai importantă companie medicală privată din Rusia. Nomeko, ce s-ar traduce în „noua companie medicală”, a fost fondată în ianuarie 2019 și este implicată în dezvoltarea celui mai modern centru medical de tratare a cancerului din Rusia. Acesta va fi construit la Sankt Petersburg și va avea capacitatea să trateze 20.000 de pacienți simultan. Valoarea proiectului se situează la 634 de milioane de dolari!

Acum patru ani, Katerina Tikhonova, cealaltă fiică a lui Vladimir Putin, a fost pusă la conducerea unui proiect în valoare de 1,2 milioane de euro ce viza extinderea Universității de Stat din Moscova.