Președntele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat că este dispus să lase acordul START să expire, dacă nu va vedea intenția clară din partea SUA că își doresc reînnoirea lui.
Vladimir Putin a ameninţat, joi, că va permite ca Tratatul în domeniul controlul armamentului nuclear START cu Statele Unite să expire în 2021, dacă americanii nu vor da de înțeles că vor să-l prelungească, informează France24.
Dacă tratatul va expira fără să fie adoptată o nouă versiune, atunci „nu va mai exista vreun instrument care să limiteze cursa înarmării (nucleare), de exemplu în trimiterea de armament în spaţiu”, a avertizat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
„Dacă nimeni nu doreşte prelungirea acordului START, atunci n-o vom face (...). Noi am spus de 100 de ori că suntem pregătiţi de acest lucru.”, a declarat Vladimir Putin într-o întâlnire cu reprezentanţi ai unor agenţii de presă în marja Formului Economic de la Sankt Petersburg.
„Până acum nimeni nu negociază cu noi. Procesul negocierilor oficiale nu a fost lansat, deşi totul expiră în 2021.”, a adăugat Putin.
Acest tratat va expira în 2021, într-o perioadă de tensiuni puternice între cele mai mari două puteri nucleare.
„Noi avem sisteme noi, capabile să garanteze securitatea Rusiei pe o perioadă destul de lungă”, a declarat Putin, dând asigurări că ţara sa şi-a întrecut concurenţii în privinţa creării de sisteme hipersonice.
Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a declarat, în aprilie, că R. P. Chineză este necesar să se alăture Tratatului START, de care sunt constrânse, în prezent, doar Moscova şi Washington-ul.
Rusia şi Statele Unite şi-au suspendat deja, în acest an, participarea la Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), semnat în timpul Războiului Rece, acuzându-se reciproc de faptul că-l încalcă.
În acest context, Vladimir Putin a dat ordin să se pună la punct noi tipuri de rachete cu lansare de la sol în următorii doi ani şi a ameninţat, la sfârşitul lui februarie, într-un discurs în Parlamentul rus, cu desfăşurarea unor noi arme „invincibile”.