Reprezentanţii Serviciului European Extern de Acţiune au lansat o dezvăluire incredibilă în actualul context al epidemiei de Coronavirus. Planurile Rusiei sunt altele decât cele pe care le au majoritatea ţărilor afectate de virusul apărut în China.
Conform CNN, media pro Kremlin încearcă să împrăştie „panica şi frica” cu dezinformări grosolane despre Coronavirus. Raportul oficialilor europeni arată clar: campania are ca destinaţie ţările din Vest, vechiul şi parcă veşnicul inamic al Moscovei.
Aşa cum arată documentul de o mare importanţă strategică şi istorică, de la 22 ianuarie au fost înregistrate 80 cazuri de dezinformare despre Coronavirus şi toate au legătură cu administraţia de la Kremlin.
„Scopul general al dezinformării Kremlinului este de a agrava criza din sistemele publice de Sănătate în ţările din Vest, în special prin subminarea încrederii în acestea, împiedicând astfel un răspuns eficient împotriva crizei”, se precizează în raportul Uniunii Europene, care a fost publicat la 16 martie.
„Totul este creat pentru a exacerba confuzia, panica şi frica”, se mai arată în document. Rugat să comenteze informaţiile de la Bruxelles, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a negat că Rusia întreprinde campanii de dezinformare în actualul context al epidemiei mondiale.
„Dacă acest document conţine măcar un exemplu concret şi un link spre o entitate media, aş putea spune ceva specific. Acest tip de rusofobie obsesivă, în mod ideal ar trebui să dispară având în vedere situaţia din prezent, dar aparent nu se întâmplă aşa”, a punctat Peskov.
În raport se mai arată că reţeaua media rusă RT Spanish este pe locul 12 în topul celor mai populare surse pe Facebook, Twitter şi Reddit cu privire la subiectul Coronavirusului.
Nucleul dezinformării ruseşti conţine faptul că virusul a fost creat de oameni şi este folosit ca armă de ţările din Occident.
În acelaşi context este de remarcat şi un raport al Departamentului American de Stat, publicat luna trecută. În documentul citat se arăta că mii de link-uri cu origine rusească au circulat pe reţelele de socializare şi conţineau dezinformări cu privire la Coronavirus. Reprezentanţii Facebook şi Twitter au spus că Departamentul de Stat nu le-a furnizat dovezi în urma cărora să investigheze şi eventual să închidă conturile suspecte.