Noul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, nu va merge la Summitul statelor dezvoltate G8, care va avea loc în SUA, pe 18-19 mai, pentru că se va ocupa de formarea noului guvern, a declarat Kremlinul.
”În cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedintele american Barack Obama, Putin şi-a informat omologul american că nu va putea, din nefericire, să participe la Summitul G8, pentru că formarea guvernului nu va fi, probabil, finalizată până la data summitului”, precizează un comunicat al Kremlinului, citat de agenţiile ruse de presă.
Putin îl va trimite la reuniunea de la Camp David pe premierul Dmitri Medvedev, care a cooperat mai strâns cu Barack Obama în timpul mandatului său de preşedinte.
Mandatul lui Medvedev la Kremlin s-a încheiat luni, 7 mai, odată cu învestirea lui Vladimir Putin în postul de preşedinte. A doua zi, Medvedev a fost validat premier.
Prima întâlnire a lui Barack Obama cu Vladimir Putin, în noua sa calitate de şef de stat, va avea loc pe 18-19 iunie, la Summitul G-20, care se va desfăşura în Mexic, la Los Cabos.