Starea de sănătate a opozantului rus, internat la Berlin, continuă să se amelioreze și acum poate vorbi, informează presa germană.
Protecția din partea poliției a fost întărită în jurul lui Alexei Navalnîi, scrie Der Spiegel, ca măsură preventivă în contextul mai multor vizite pe care Navalnîi este de așteptat să le primească, odată cu îmbunătățirea stării sale de sănătate.
„Potrivit Der Spiegel și Bellingcat, Alexei Navalnîi poate din nou să vorbească și probabil își poate aminti detalii” în legătură cu înrăutățirea bruscă a stării sale de sănătate, a adăugat revista germană citând un site partener.
„Declarațiile sale ar putea fi periculoase pentru persoanele care s-au aflat în spatele acestui atac”, a precizat Der Spiegel, scrie Reuters.
Germania a acuzat Rusia că se află în spatele otrăvirii lui Navalnîi, împotriva căruia a fost folosit un agent neurotoxic din familia Novociok, cerând explicații Moscovei.
Autoritățile ruse au negat orice legătură cu otrăvirea opozantului și au denunțat o campanie denigratoare care urmărește stabilirea de noi sancțiuni occidentale împotriva Rusiei.
Pe de altă parte, premierul Italiei, Giuseppe Conte, a declarat joi că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, l-a informat că va crea o comisie pentru a investiga otrăvirea lui Navalnîi, scrie Agerpres.
„Preşedintele Putin mi-a oferit asigurări (într-o discuţie recentă) că Rusia intenţionează să clarifice ce s-a întâmplat şi mi-a spus că va crea o comisie de anchetă şi că este pregătit să colaboreze cu autorităţile germane”, a spus Conte într-un interviu pentru ziarul Il Foglio.
Otravirea opozantului Alexei Navalnîi a fost probabil orchestrată de „înalți oficiali” din guvernul rus, a declarat miercuri ministrul american de Externe Mike Pompeo, punând mai mare presiune internațională asupra Moscovei.
Când oamenii văd eforturile făcute pentru a otrăvi un disident și recunosc că există șanse mari ca aceasta să vină de la înalți oficiali ruși, cred că nu este bine pentru poporul rus”, a declarat șeful diplomației americane.
Declarația lui Mike Pompeo (foto) vine după ce, săptămâna trecută, președintele SUA, Donald Trump, a spus că „nu a văzut încă” dovezi în legătură cu otrăvirea lui Alexei Navalnîi.