Putin nu este dorit în Polonia la aniversarea celui de-al doilea război mondial
- Plugaru Radu
- 19 iulie 2019, 20:48
Ar fi inadecvat ca președintele rus Vladimir Putin să participe la comemorarea a 80 de ani de la începutul celui de-al doilea război mondial, a declarat vicepremierul polonez Jacek Sasin.
Domnul Sasin s-a referit la președintele rus cu expresia "liderul unei țări care folosește agresiunea armată împotriva vecinilor săi". "Și cred că ar fi inadecvat să comemorăm agresiunea armată împotriva Poloniei prin participarea unui lider care folosește aceleași metode împotriva vecinilor săi", l-a citat Polskie Radio pe politician. Acesta a adăugat că prezența președintelui american Donald Trump a fost deja confirmată. De asemenea, Varșovia se așteaptă la participarea cancelarului german Angela Merkel. "Am trimis invitații unui număr mare de lideri, așa că ne așteptăm și suntem siguri că va fi un eveniment de importanță globală", a remarcat vicepremierul. În primăvara acestui an, opinia publică a aflat că Polonia nu intenționează să-l invite pe Putin la ceremonii. Pawel Mucha, directorul adjunct al Cancelariei președintelui polonez, a declarat în acel moment că Polonia a decis să invite numai aliați din Uniunea Europeană și din Parteneriatul Estic. De asemenea acesta a declarat că președintele rus nu este o persona non grata și că poate vizita Polonia în orice moment. Oficialul a pus la îndoială contribuția Uniunii Sovietice la înfrângerea Germaniei naziste. În acel moment, Ministerul rus de Externe a declarat că este surprins de faptul că Polonia a decis să excludă Rusia de la comemorarea celui de-al doilea război mondial, considerând că hotărârea respectivă ar fi o dovadă a "perspectivei strâmbe asupra lumii pe care o are administrația poloneză și care, din motive politice vremelnic prioritare, falsifică sistematic istoria celui de-al doilea război mondial și a perioadei ulterioare".