Primul Ministru israelian, Benjamin Netanyahu, i-a comunicat președintelui rus Vladimir Putin, în timpul unei convorbiri telefonice care a avut loc marți, că Israelul nu va accepta încercările Iranului de a prinde rădăcini în Siria, a comunicat secretarul de presă al președintelui Rusiei.
"O conversație între cei doi a avut loc și a durat aproximativ o jumătate de oră. Ei au discutat despre situația din Siria și despre încercările Iranului de a-și consolida prezența pe teritoriul sirian ", a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Anna Jonathan-Leus. "Primul Ministru și-a menținut poziția privind securitatea Israelului și neacceptarea consolidării forțelor iraniene în Siria".
Serviciul de presă al Kremlinului a comunicat marți că Putin și Netanyahu au discutat despre perspectivele evoluțiilor din Orientul Mijlociu, în primul rând în contextul etapei finale în lupta împotriva terorismului internațional din Siria.
Cei doi au dezbătut de asemenea aspecte practice legate de situația din zona sudică a Siriei. Părțile și-au exprimat interesul de a menține cooperarea reciproc avantajoasă în diferite domenii, inclusiv în ceea ce privește contactele dintre serviciile de informații.
Convorbirea telefonică a avut loc la inițiativa părții israeliene, a comunicat serviciul de presă al Kremlinului.(TASS)