Ministerul Apărării din Rusia a negat informațiile potrivit cărora militarii ucraineni ar fi „distrus” o coloană de blindate ce ar fi trecut, în ajun, frontiera ruso-ucrainene.
Ministerul a menționat că ar fi cel mai bine dacă artileria ucraineană ar distruge fantome, dar nu refugiați sau propriii soldați. Anterior, unele mass-media străine a anunțat că 23 de vehicule blindate pentru transportul trupelor, camioane de combustibil și alte vehicule logistice cu numere de înmatriculare rusești ar fi trecut granița cu Ucraina în zona punctul de control Izvarino.
Explicațiile rușilor au venit după ce armata ucraineană a anunțat,vineri aseară, că „a distrus” majoritatea vehiculelor blindate ruse, care au pătruns în cursul nopţii de joi spre vineri pe teritoriul ucrainean. „Trupele ucrainene au localizat și au atacat vehiculele militare intrate în cursul nopții printr- o zonă a frontierei aflată sub controlul insurgenților”, a declarat Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene. El a explicat că militarii ucraineni au distrus vehicule militare ruse, fiind vizați de focuri de artilerie, „inclusiv de pe teritoriul Rusiei”. Preşedinţia de la Kiev a confirmat informația. Oficialii au adăugat că preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a discutat, la telefon, despre această situaţie cu premierul Marii Britanii, David Cameron.
Transport militar neautorizat
Reporteri ai publicațiilor britanice The Telegraph și The Guardian au scris, joi seara, că au văzut vehicule blindate ale armatei rusești cum intrau în Ucraina. Iar oficialii forțelor armate ucrainene au confirmat faptul că au depistat o coloană de transportoare blindate și camioane militare, care ar fi pătruns pe teritoriul țării. Rusia a negat, în mod constant, că ar fi înarmat sau antrenat rebelii pro-ruși, după izbucnirea conflictului civil, în luna aprilie, când separatiștii au preluat controlul asupra unor orașe din estul Ucrainei.